PROFÁN, -Ă, profani, -e, adj. 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput; (familiar) ageamiu. (Substantivat) E mirată, așa cum se miră profanii că filozofia se ocupă de lucruri care lor le par excesiv de simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 479. Profane, turbarea-ți e semeață. Respectă măcar moartea în omul făr’de viață. ALECSANDRI, T. II 146. 2. Care nu ține de religie care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. Părinții mei m-au dat întîi la școalele profane. GALACTION, O. I 56. În disprețul legii, credința lui profană Din paraclis făcut-a capelă luterană. ALECSANDRI, T. II 164. Scriitorii noi, bisericești și profani, au introdus shimatismul (= schematismul) limbei grecești împreună cu o mulțime de ziceri, lepădînd pre cele romînești. NEGRUZZI, S. I 258.