PROEMINÉNȚĂ, proeminențe, s. f. 1. Faptul de a fi proeminent. 2. (Concretizat) Parte proeminentă, ridicătură, ieșitură. Politiciani de modă veche – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate. SADOVEANU, E. 147. Își mîngîia acum bărbia cu două ușoare proeminențe gemene. CAMIL PETRESCU, O. I 304.