PROBLÉM s. n. v. problemă.

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.

PROBLÉM s. n. v. problemă.

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.

PROBLÉM s. n. v. problemă.

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. Chestiune teoretică sau practică importantă, care cere o rezolvare. [Cercetătorii moderni] au căutat... să rezolve problema originii vieții. MARINESCU, P. A. 41. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi, din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Cunoaștem problema țărănească și din cărți și din experiență... ne interesăm de ea. REBREANU, R. I 35. ◊ (În construcție cu verbul «a pune») Se punea acum din nou problema oamenilor. CAMIL PETRESCU, O. II 271. ♦ Lucru greu de înțeles, de rezolvat sau de explicat. Ființa ei începea să se concentreze asupra acestei umbre, de unde trebuia să iasă lumină. Era ceea ce se numește o problemă – cuvînt și noțiune cu desăvirșire necunoscute unei muntence. SADOVEANU, B. 63. O problemă e-ntregul tău trecut. MACEDONSKI, O. I 266. Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt. EMINESCU, O. I 137. ♦ (Mat.) Chestiune care face necesară o soluție și care poate fi rezolvată prin calcule sau prin raționamente. Cu cerneală apoasă, pe paginile cu liniatură de pătrățele violete, [sînt scrise] probleme de aritmetică. C. PETRESCU, Î. II 162. – Variantă: (învechit) problém (ALECSANDRI, O. P. 49) s. n.

problémă (pro-ble-) s. f., g.-d. art. problémei; pl. probléme

problémă s. f. (sil. -ble-), g.-d. art. problémei; pl. probléme

PROBLÉMĂ s. 1. chestiune, lucru, subiect, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~lor discutate; să trecem la ~ care interesează.) 2. v. chestiune. 3. v. afacere. 4. chestiune, lucru, poveste, pricină, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 5. dificultate, greutate. (Sunt încă multe ~ de rezolvat.)

PROBLÉMĂ s. v. propunere.

PROBLÉM s.n. v. problemă.

PROBLÉMĂ s.f. (Mat.) Chestiune de rezolvat a cărei soluție, dezlegare se pot afla sau trebuie căutate prin calcul. 2. Lucru dificil, greu de înțeles, de explicat sau de rezolvat; chestiune de actualitate care trebuie rezolvată; chestiune. [Var. problem s.n. / cf. fr. problème, it., lat., gr. problema].

PROBLÉMĂ s. f. 1. chestiune teoretică sau practică importantă, care cere o rezolvare. ◊ (mat.) chestiune a cărei soluție, dezlegare se poate afla sau trebuie căutată prin calcul. 2. dificultate, lucru greu de înțeles, de explicat sau de rezolvat. (< fr. problème, lat., gr. problema)

problémă (probléme), s. f. – Chestiune; enigmă. Fr. problème. Este dubletul lui provlimă, s. f. (propunere; chestiune), înv., din ngr. πρόβλημα (Gáldi 245). – Der. problematic, adj., din fr. problématique.

PROBLÉMĂ ~e f. 1) Chestiune teoretică sau practică care poate fi rezolvată pe baza anumitor cunoștințe și raționamente. ~ de aritmetică. ~ de șah. 2) Obiect de care se ocupă autorul unei lucrări sau al unei expuneri; temă. 3) Situație care are aspecte discutabile. 4) Afacere care necesită rezolvare; chestiune; treabă; lucru. 5) Lucru greu de înțeles sau de rezolvat. [G.-D. problemei] /<fr. probleme, lat. problema

problemă f. 1. chestiune de rezolvat după regulele științei: problemă de algebră; 2. propozițiune ale cării pro și contra se pot deopotrivă susține: problemă de metafizică; 3. fig. tot ce e greu de conceput, de deslegat: această afacere e o problemă.

*problémă f., pl. e (vgr. pró-blema, d. pro-bállo, arunc înainte; ngr. pro-vállo. V. em-blemă, balistic, provalisesc). Chestiune de rezolvat după regulele științeĭ: problemă algebrică. Fig. Lucru greŭ de explicat: vĭața unor oamenĭ e o problemă. – Pe la 1800 próvlimă (ngr. próvlima), 1. propunere, 2. proces.

problemă s. v. PROPUNERE.

PROBLEMĂ s. 1. chestiune, lucru, subiect, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~lor discutate; să trecem la ~ care interesează.) 2. chestiune. (~ care se pune este următoarea...) 3. afacere, chestiune, interese (pl.), treabă, (pop. și fam.) daraveră, (reg.) tamjă, (înv.) negoț. (Și-a rezolvat toate ~.) 4. chestiune, lucru, poveste, pricină, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 5. dificultate, greutate. (Sînt multe ~ de rezolvat.)

cuvânt-problémă s. n. Cuvânt care ridică o problemă de ordin general ◊ „Titlul acestui volum nu este întâmplător. Oricine și Ceva, ortografiate majusculat și omniprezente sunt cuvintele simboluri, cuvintele-temă, cuvintele-problemă ce conferă și asigură cărții unitatea registrului.” R.lit. 14 XII 72 p. 9. ◊ „Până acum semnalările «Dicționarului» au obiectat mai toate asupra listei articolelor, preconizată și recunoscută, de altfel, de autorul însuși «nici completă, nici definitivă», cuprinzând în fapt «idei-cheie», «cuvinte-probleme», cuvinte-eseuri.” R.lit. 15 II 74 p. 4 (din cuvânt + problemă)

elév-problémă s. m. Elev care constituie o problemă pentru școală ◊ „Aproape în fiecare școală există așa-ziși «elevi-problemă», dar, din păcate, modul de rezolvare a cazurilor-limită diferă prea puțin... de la caz la caz.” I.B. 14 III 73 p. 1; v. și R.l. 11 XII 80 p. 2 (din elev + problemă)

întrebáre-problémă s. f. Întrebare cu caracter de problemă ◊ „[...] aparatul, al cărui «părinte» este profesorul de chimie I.S., îndeplinește următoarele operații: înregistrează pe film întrebările-problemă, acordă note (prin convertire de punctaj), semnalizează trecerea la noua întrebare și o efectuează automat după formularea răspunsului.” Sc. 29 XI 69 p. 2. ◊ „Oameni obișnuiți, aceștia își asumă, în felul lor profund natural, micile și marile întrebări-probleme ale timpului nostru.” Luc. 4 II 84 p. 8 (din întrebare + problemă)

A ABORDA O PROBLEMĂ: A lua în discuție, a dezbate o problemă; v. A aborda o chestiune.