próbă f., pl. e (rus. próba, d. germ. probe, care vine d. lat. proba). Experiență, încercare: a face proba unuĭ cazan, unuĭ pod. Verificare, constatare a adevăruluĭ: a face proba uneĭ operațiunĭ aritmetice. Lucru pin care stabileștĭ adevăru, dovadă, mărturie, semn sigur: a da probe de vitejie, a avea probe despre vina cuĭva. Mostră, exemplar, tip, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ: probe de stofe. Probă de om (Iron.), tip de om, tacîm de om: ce probă de bețiv! De probă, numaĭ ca să vezĭ, să apreciezĭ. – Și prubă (est).