priví (privésc, privít), vb. – 1. A se uita la ceva. – 2. A considera, a judeca. – 3. A se referi la, a fi în legătură. – - Var. înv. previ, prăvi. Origine incertă. Pare să derive din sl. priviti „a (se) (ră)suci” (Tiktin), cf. bg., sb., slov. priviti „a (se) (ră)suci”, caz în care s-ar înțelege că expresia este eliptică, în loc de „a întoarce privirea”. Celelalte explicații nu sînt mai clare: din sl. prividĕti „a se uita” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 294), dificil fonetic; din sl. praviti „a dirija” (Candrea); din sl. prijaciti „a (se) arăta” (Scriban). Der. priveală (var. Mold. privală), s. f. (uitătură; aruncătură de ochi, vedere; evidență, spectacol, vedenie); priveliște, s. f. (spectacol, vedere, perspectivă); privință, s. f. (punct de vedere, considerație, relație, înv., intenție); privire, s. f. (vedere, uitătură; înv., punct de vedere; înv., spectacol); privitor, adj. (care privește; relativ; s. m., spectator); privitură, s. f. (uitătură).