prisácă (prisắci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79). – Der. prisăcar, s. m. (apicultor); prisăcărie, s. f. (apicultură); prisăcărit, s. m. (înv., impozit pe stupi). Mai ales în Mold.