PRIPÁS, pripasuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; în loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rătăcește de colo până colo, fără stăpân; p. ext. luat drept zălog, drept garanție (până la recuperarea pagubei produse în semănături străine); b) (despre copii) părăsit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din altă parte; străin, venetic. 3. (Reg.) Despăgubire plătită pentru o vită care a produs stricăciuni în semănături străine. – Din sl. pripasŭ.

PRIPÁS, pripasuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; în loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rătăcește de colo până colo, fără stăpân; p. ext. luat drept zălog, drept garanție (până la recuperarea pagubei produse în semănături străine); b) (despre copii) părăsit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din altă parte; străin, venetic. 3. (Reg.) Despăgubire plătită pentru o vită care a produs stricăciuni în semănături străine. – Din sl. pripasŭ.

PRIPÁS, pripasuri, s. n. 1. Pui de animal domestic (miel, ied, vițel, mînz). Cînd s-a fura mieii, n-ai parte de pripas. ȘEZ. II 194. ◊ (De obicei în loc. adj.) De pripas = fără stăpîn, rătăcind de colo pînă colo, al nimănui. Cu priviri de cline de pripas, se uita numai la gura lui. REBREANU, R. I 126. Auzi telegari? două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1584. (Fig.) Sărmanul Stoicea crescuse pe la pragurile tuturor – copil din flori și de pripas. GALACTION, O. I 45. Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii. EMINESCU, O. I 173. ◊ Expr. A lua o vită de pripas = a lua o vită rătăcită în semănături ca zălog, pînă la răscumpărarea stricăciunii făcute. Vitele de pe moșiile lui a călcat hotarele altei moșii și sînt luate de pripas. ISPIRESCU, L. 394. ♦ Despăgubire plătită pentru o vită intrată în semănături străine. Sătenii toți cum aflară Cu mari cu mici alergară, Să se plîngă fiecare Spuind păsul său ce-l are... de ispasuri, De pierderi și de pripasuri. PANN, P. V. III 45. 2. (Neobișnuit) Avut, avere (în vite). Ciocoii cei mari sînt cinsprezece familii cu tot pripasul lor. BOLLIAC, O. 236.

pripás (înv., pop.) s. n., pl. pripásuri

pripás s. n., pl. pripásuri

pripás (pripásuri), s. n. – 1. (Rar) Pui de animal. – 2. (În expresia de pripas) Fără stăpîn, rătăcitor, se spune mai ales despre animale; abandonat, părăsit. – Var. Banat, Trans., pripaș. Sl. pripasŭ „făt” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 211; Conev 68). – Der. pripăși, vb. (a adopta, a crește un copil abandonat; refl., a se adăposti, a se oploși; refl., a se stabili, a se fixa). Cf. Pintea, Cercetări istorice,, XIII, 155.

PRIPÁS ~uri n. pop. Pui de animal domestic. ◊ De ~ fără stăpân. /<sl. pripasu

pripás2, pripásuri, s.n. (reg.) înlesnire, păsuire (în plata unei datorii); răgaz, odihnă, tihnă.

pripas m. 1. mânz; 2. vită de pripas, fără stăpân, găsită prin holde și pe drumuri; băiat de pripas, rătăcind pe drumuri: băiat din flori și de pripas EM. [Slav. PRIPASŬ, făt].

pripás n., pl. urĭ (vsl. pripasŭ, puĭ, copil, producțiune, d. pripasti, a se întîmpla, pasti, a cădea; bg. pripas, proviziune, munițiune. V. năpădesc). Prăsilă, puĭ de vită: pripasurile uneĭ vacĭ, vacă bună de pripas. De pripas, pripășit, care s’a depărtat de undeva și a venit din întîmplare pe aĭurea, vorbind de vite și (iron.) și de oamenĭ: o vită, un Jidan de pripas. Fig. Fam. Rătăcit, în mică cantitate: maĭ am doĭ gologanĭ de pripas.

PRIPÁS, b. (17 B II 413).