PREZBÍT, -Ă, prezbiți, -te, adj. Care nu vede clar obiectele apropiate, din cauza unui defect de vedere. Cu mîna întinsă – căci e prezbit – citește de departe, plin de interes. BASSARABESCU, V. 35. ◊ (Substantivat) își fixa privirea în palma-i deschisă, cu aerul unui prezbit care citește. VLAHUȚĂ, O. A. III 23.