PREPÚNE¹, prepún, vb. III. Tranz. (Azi popular, mai ales în Mold.) A-și închipui pe cineva ca autor al unei fapte, a presupune (că este cineva sau ceva), a avea o bănuială, a bănui. Panaite Cîmpanu, advocatul, e cel roșcovan, pe care îl prepun eu că are să puște dropia. SADOVEANU, O. L. 68. Iată-mă-s... într-o casă necunoscută și lîngă o persoană pe care nici măcar nu o prepun. ALECSANDRI, T. 314. ♦ A prevesti. Și-a amintit de zvonurile suratelor, care prepuneau acelui fecioraș noroace de dragoste. SADOVEANU, M. C. 33. Din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine, nici prepunea vreun rău. NEGRUZZI, S. I 150. – Formă gramaticală: part. prepus.