PREDICATÍV, -Ă adj. 1. care formează sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții; nume ~ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă; element ~ suplimentar = parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb și de subiect sau obiect); propoziție ~ă suplimentară (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește în frază rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. prédicatif)