práznic n., pl. e (vsl. prazdĭnikŭ, prazĭnikŭ, sărbătoare, d. prazdinŭ, liber în repaus; rus. prázdnik, sîrb. prâznik). Vechĭ. Sărbare. Mare sărbătoare bisericească: cele 12 praznice împărăteștĭ. Azĭ. Ospăț după o ceremonie religioasă în onoarea unuĭ sfînt orĭ unuĭ mort pomenit. La dracu’n praznic, (Mold.) foarte departe: a locui la dracu’n praznic (în Munt. la dracu cu cărțĭ). Prov. Obraznicu mănîncă praznicu, cu obrăznicia reușeștĭ maĭ bine de cît cu sfiala. – Vechĭ rar și prazdnic.