PRAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. II. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. (< fr. pragmatique, lat. pragmaticus, gr. pragmatikos, /II/ engl. pragmatics)