POVÉSTE, povești, s. f. 1. Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ◊ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneală, nici vorbă (să fie așa). A sta (sau a se apuca) de povești = a sta de vorbă îndelung, a sta la taifas. (Pop. și fam.) A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea și povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o pățanie (negativă) etc. ♦ Născocire, scornitură, minciună. ◊ Loc. vb. A spune povești = a minți. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenția, care merită atenție). ◊ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Așa ți-e povestea? = așa stau lucrurile? asta e situația? 4. (Pop.) Proverb, zicătoare, maximă. ◊ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetată, devenită proverbială; vorba ceea. – Din sl. povestĩ.