POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

POVÁȚĂ, povețe, s. f. Sfat, îndrumare. Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață. IOSIF, V. 86. Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe. COȘBUC, P. I 164. ♦ (Neobișnuit) Exemplu, model, pildă. Dacă d-sa spune lucruri așa de nelogice... vina e, nu atît a d-sale, cît a esteticei transcendentale care i-a slujit de povață. GHEREA, ST. CR. II 54. – Pl. și: (regional) poveți (ISPIRESCU, L. 13, ALEXANDRESCU, P. 47). – Variantă: (regional) povăț, povățuri (CREANGĂ, O. A. 97), s. n.

pováță (pop.) s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe

pováță s. f., g.-d. art. povéței; pl. povéțe

POVÁȚĂ s. 1. v. sfat. 2. v. recomandare.

POVÁȚĂ s. v. călăuză, comandă, conducere, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, șefie.

pováță (povéțe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic).

POVÁȚĂ povéțe f. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diverse situații; sfat; îndrumare. ~ părintească. ◊ De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica

povață f. 1. conducere: sub povața celui mai vestit din voevozii lor BĂLC.; 2. consiliu: a da povețe. [Tras din slav. POVESTI, a conduce].

pováță f., pl. ețe (pol. powodca, rus. povodéc, gen. -dcá, conductor, d. povoditĭ, povestĭ, a conduce. V. pevedesc, podvod). Vechĭ. Conducător, conducere. Azĭ. Sfat: a da cuĭva o povață.

povață s. v. CĂLĂUZĂ. COMANDĂ. CONDUCERE. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR. SFETNIC. ȘEFIE.

POVAȚĂ s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~.) 2. precept, recomandare, recomandație, sfat. (Diverse ~ de igienă.)