POSÉSIE s. f. v. posesiune.

POSESIÚNE, (2, 3) posesiuni, s. f. 1. (În forma posesie) Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru, deținere; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1) posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.

POSÉSIE s. f. v. posesiune.

POSESIÚNE, posesiuni, s. f. 1. Faptul de a poseda (1); stăpânire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Înv.) Proprietate (de pământ); moșie. 3. Țară slab dezvoltată, lipsită de independență, stăpânită de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posésie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.

POSÉSIE s. f. v. posesiune.

POSESIÚNE, posesiuni, s. f. (Și în forma posesie) 1. Drept de stăpînire asupra unui obiect. Intrare în posesiune. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A da (sau a lua, a ține) în posesie (sau în posesiune) = a da (a lua sau a ține) cu arendă. Primăvara iar vin [boierii] la țară, o dată cu cocostîrcii, dacă nu și-au dat moșiile în posesie. SP. POPESCU, M. G. 78. Spune-mi, mă rog, de mult ții moșia asta-n posesie? ALECSANDRI, T. 605. 2. (Mold., învechit) Moșie. Îți trebuia... moșii bune, posesii bune, castele bune și venituri bune. NEGRUZZI, S. III 288. 3. Colonie. Posesiunile britanice din Africa sudică. – Variantă: posésie s. f.

*posésie (deținere) (-si-e) s. f., art. posésia (-si-a), g.-d. posésii, art. posésiei

posesiúne (teritoriu) (-si-u-) s. f., g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni

posesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. posesiúnii; pl. posesiúni

POSESIÚNE s. 1. deținere, posedare, stăpânire. (~ unui bun material.) 2. v. proprietate. 3. stăpânire, (fig.) mână. (Are în ~ documentele...) 4. v. colonie.

POSESIÚNE s. v. arendă, domeniu, latifundiu, moșie.

POSÉSIE s.f. v. posesiune.

POSESIÚNE s.f. 1. Drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. Colonie, țară, teritoriu exploatat de o persoană sau de un stat. [Pron. -si-u-, var. posesie s.f. / cf. fr. possession, lat. possessio].

POSESIÚNE s. f. 1. faptul de a poseda (1); drept de stăpânire asupra unui lucru. 2. colonie¹ (2). 3. delir în care bolnavul afirmă că în corpul său s-a instalat o altă ființă. (< fr. possession, lat. possessio)

POSESIÚNE ~i f. 1) v. A POSEDA. ◊ A intra în ~ a deveni stăpân (a ceva). 2) înv. Proprietate de pământ; moșie. 3) Țară slab dezvoltată, aflată sub dominația unui stat expansionist; colonie. [G.-D. posesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. possession, lat. possessio, ~onis

posèsie f. Mold. arendă: a luat în posesie chiar moșia asta AL. [Rus. POSESĬA (v. arendă)].

posesiune f. 1. acțiunea de a poseda și lucrul posedat; 2. pl. pământuri posedate de o națiune: posesiunile engleze în Azia.

posésie f. (rus. posésiĭa, pol. posesya, d. lat. posséssio). Est. Arendă: a da saŭ a lua o moșie saŭ o vie în saŭ cu posesie.

*posesiúne f. (lat. pos-séssio, -ónis. V. sesiune). Acțiunea de a poseda, de a stăpîni. Jur. Acțiunea de a poseda, pe un timp (cu chirie, în arendă): posesiunea nu implică numaĭ de cît proprietatea, dar poate deveni proprietate pin prescripțiune. Lucru posedat, maĭ ales pămînt: Algeria e o posesiune franceză.

posesiune s. v. ARENDĂ. DOMENIU. LATIFUNDIU. MOȘIE.

POSESIUNE s. 1. deținere, posedare, stăpînire. (~ unui bun material.) 2. proprietate, stăpînire. (Hrisov de ~.) 3. stăpînire, (fig.) mînă. (Are în ~ documentele...) 4. colonie, (înv.) slobozie. (O ~ spaniolă din America.)

POSESIUNE. Subst. Posesiune, posedare, proprietate, stăpînire, deținere. Proprietate individuală; proprietate particulară; proprietate privată; proprietate colectivă; proprietate de stat; proprietate socialistă. Avere, avut, avuție, bunuri. Avere mobilă; avere imobilă; proprietate funciară. Posesiune ereditară, avere părintească, patrimoniu. Patrimoniu public, bun public, avut obștesc; avuție națională; patrimoniul statului. Posesor, proprietar, stăpîn, stăpînitor, deținător, patron. Clasă posedantă. Adj. Posedant (rar), stăpînitor. Proprietăresc, stăpînesc (rar). Vb. A poseda, a avea, a stăpîni, a avea în stăpînire, a deține. V. bogăție.