POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare (mai ales de metal) emisferică, cu coadă lungă, cu care se scoate supa din oală sau din castron; linguroi. La masă se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Bucătărița vine înaintea nuntașilor cu un polonic întins într-o mînă. SEVASTOS, N. 307.