PÓLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, trebuie să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

PÓLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, încearcă să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

PÓLO s. n. Joc sportiv asemănător cu fotbalul, în care jucătorii, călări, lovesc cu niște bastoane lungi o minge, fp Polo pe apă = joc de apă asemănător cu fotbalul, în care jucătorii, înotînd, încearcă să marcheze puncte, aruncînd mingea în poarta adversarilor.

pólo s. n., art. póloul

pólo s. n.

PÓLO s. (SPORT) (rar) waterpolo. (Meci de ~.)

PÓLO s.n. Joc cu mingea practicat călare, în care mingea este lovită cu niște bastoane lungi. ♦ Polo pe apă = polo practicat pe apă, înotătorii încercând să marcheze puncte zvârlind mingea în poarta adversarilor. [< fr., engl. polo < cuv. tibetan].

PÓLO s. n. Joc sportiv cu mingea, practicat într-un bazin, între două echipe de câte 7 jucători, timp de patru reprize a câte 10 minute, urmând să introducă mingea în poarta adversarului. (< fr., engl. polo)

PÓLO n. invar. Joc sportiv între două echipe a câte patru jucători călări, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea unei mingi de lemn, prin lovire cu un baston flexibil, în poarta adversarului. ◊ ~ pe apă joc sportiv între două echipe a câte șapte jucători, într-un bazin special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, înotând și aruncând cu mâna. /<fr., engl. polo

Marco-Polo m. călător venețian, vizită cel dintâiu1 China și India, studiind legile și obiceiurile locale: Călătorii (1254-1323).

POLO s. (SPORT) (rar) waterpolo. (Meci de ~.)

POLO (< engl., fr.) s. n. 1. Joc sportiv de echipă practicat călare, originar din India, cu o vechime de peste 5.000 de ani, în care mingea (de lemn) este lovită cu bastoane lungi timp de patru, șase sau opt reprize a câte șapte minute fiecare. Preluat și îmbunătățit de perși și în epoca contemporană de britanici. Echipele au astăzi 4 jucători și durata este de 9 reprize a 7 minute și jumătate. 2. Joc sportiv care se practică în apă (folosindu-se diverse procedee de înot), într-un bazin de 20 x 30 m, adânc de 1,8 m, porțile de 2,7 x 0,9 m, între două echipe formate din câte șapte jucători, timp de patru reprize a câte șapte minute de joc efectiv, scopul fiecărei echipe fiind a introduce mingea în poarta adversarului. A fost inclus la Jocurile Olimpice de la Paris în 1900. Primul Campionat Mondial s-a desfășurat la Belgrad în 1973. În România, primul Campionat Național a avut loc la Cluj, în 1928.

POLO, Marco (1254-1324), negustor și călător venețian. A făcut o lungă călătorie (1271-1295), însoțit de tatăl său Niccolò și unchiul său Matteo, pornind din Veneția, străbătând continentul asiatic (Asia Mică, Pamir și Tibet) și ajungând în China (1275), unde a fost primit la curtea împăratului Kubilai, îndeplinind diverse misiuni diplomatice pentru acesta. A plecat pe mare din China (1292) și s-a întors la Veneția (1295). Capturat de genovezi și închis, și-a relatat impresiile despre călătoriile sale („Cartea lui Marco Polo, cetățean venețian, zis Milion, în care sunt vestite minunile lumii”), traduse în mai multe limbi, care au constituit cea mai importantă sursă documentară medievală referitoare la Asia și au trezit interesul altor exploratori (printre care Cristofor Columb).

POLO- „glob, globular”. ◊ gr. polos „pol, boltă cerească” > fr. polo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. polo-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă globulară formată în timpul diviziunilor de maturație a oului; sin. globul polar.