poártă f., pl. porțĭ (lat. pŏrta; it. pv. cat. pg. porta, fr. porte, sp. puerta). Plan de scîndurĭ, nuĭele orĭ gratiĭ așezat vertical și mobil în prejuru unor balamale fixate într’un stîlp orĭ zid și care închide ĭeșirea saŭ intrarea uneĭ curțĭ (pe unde intră trăsurile se numește poartă saŭ poarta cea mare, pe unde intră oameniĭ se numește poarta cea mică saŭ portiță): cineva bate la poartă (V. ușă). Trecătoare, defileŭ: Porțile de Fer (pe unde Dunărea intră’n Oltenia). Fig. Intrare, loc de intrare: virtutea e poarta fericiriĭ. Poarta saŭ Sublima Poartă, curtea sultanuluĭ turcesc.