plútă f., pl. e (vsl. *plutva, sîrb. plutva, plută, plût, plută [de dop], rus. plot, rudă cu vgr. plotós, plutitor. V. plavie, flotă). Aparat de plutire compus din maĭ multe grinzĭ unite între ele și care a fost primu fel de corabie pe rîurĭ: braziĭ din munțiĭ Moldoveĭ se prefac în plute și se scurg pe Siret la Galațĭ. Un fel de plop alb (pópulus álba) care crește pe lîngă ape (Munt.), numit și plutaș (Bz.). Substanță densă și foarte ușoară pe care o produce scoarța unuĭ fel de stejar (quércus súber) și din care se fac dopurĭ, tălpĭ ș. a. (Acest stejar crește pin Portugalia, Spania, sudu Franciiĭ, Italia, Algeria ș. a. Recolta pluteĭ se face primăvara pin tăĭeturĭ care despart scoarța în plăcĭ). Bucățică de lemn, de papură orĭ un dop de plută care susține pe apă sfoara uneĭ undițe. Bucata de dop de plută care susține ĭasca în candelă. (Poate fi și o turtă de porțelan cavă și perforată la mijloc saŭ o lamă de tinichea sprijinită de marginile vasuluĭ și încovoĭată pînă la suprafața unt-de-lemnuluĭ). Nufăr (alb), plutniță (Munt.). – În Serbia plĭută.