PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).