PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din
ngr. plíkos, it. plico. PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din
ngr. plíkos, it. plico. PLIC, plicuri, s. n. Obiect făcut dintr-o hîrtie împăturită în chip special și lipită din trei părți, pentru a închide o scrisoare; hîrtia împreună cu scrisoarea pe care o conține.
La amiază un soldat ii aduse un plic. BART, E. 214.
Masinca își șterse repede pe șorț mîinile umede, luă plicul și citi. BASSARABESCU, V. 12.
Un dorobanț îi aduse un plic în care găsi permutarea lui la o altă plasă. NEGRUZZI, S. I 111.
PLIC s. (înv.) copertă. (A pus scrisoarea în ~.) plic (plícuri), s. n. – Obiect de hîrtie în care se închide o scrisoare. –
Mr. plic. It. plico „plic”, prin
ngr. πλίϰος (Cihac, II, 688; Gáldi 230). –
Der. plicui, vb. (
înv., a închide un plic).
PLIC ~uri n. Pachet de hârtie de formă, mai ales, dreptunghiulară pentru expedierea scrisorilor. /<ngr. plíkos, it. plico plic n. hârtie îndoită ce servă de înveliș:
pune scrisoarea în plic. [Gr. mod. PLÍKOS, pachet (din it.
plico, pachet de scrisori)].
plic n., pl.
urĭ (ngr.
plíkos, [de unde și bg.
plik], d. it.
plico, care vine d. lat.
plicare, a îndoi [hîrtia, pînza]. V.
plec 2, plisez). Bucată de hîrtie îndoită (cu marginile lipite cu cleĭ) care servește ca învăliș uneĭ scrisorĭ.
PLIC s. (înv.) copertă. (A pus scrisoarea în ~.) a da plicul expr. a mitui, a oferi cuiva o sumă de bani în semn de recunoștință sau ca recompensă pentru un serviciu.
plic, plicuri s. n. 1. mită.
2. bani oferiți în plic, în semn de recunoștință, de un pacient medicului său.
3. (
deț.) pachet de țigări.
Plic dex online | sinonim
Plic definitie