piron definitie

15 definiții pentru piron

PIRÓN, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
PIRÓN, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
PIRÓN, piroane, s. n. Cui de oțel lung și gros (curbat la un capăt), folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu în perete etc. Duman parcă-și simte picioarele tremurînd, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron, mai acum cîtăva vreme. GÎRLEANU, L. 38. Cumpără... patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Să-mi faci D-o scară de fier, Cu piroane de oțel. PĂSCULESCU, U. P. 183. ◊ Expr. (Familiar) A face (la) piroane = a tremura de frig, a clănțăni din dinți, a dîrdîi. Tremurau de frig, de le clănțăneau dinții din gură și făceau la piroane și la cuie. ISPIRESCU, U. 87. A tăia (la) piroane = a spune minciuni, a spune brașoave. – Variantă: (regional) pirói, piroaie (TEODORESCU, P. P. 28), s. n.
pirón s. n., pl. piroáne
pirón s. n., pl. piroáne
PIRÓN s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)
pirón (piroáne), s. n.1. Cui mare. – 2. Minciună. – Var. piroi. Mr. peronă „ac”. Ngr. πηροῦνι, περόνι (Cihac, II, 686; Meyer 326; REW 6366; Tiktin). – Der. pironi, vb. (a bate în cuie, a fixa; a imortaliza).
PIRÓN ~oáne n. Cui de dimensiuni mari. ◊ A face ~oane a clănțăni din dinți (de frig). A mânca ~oane a fi foarte înfuriat. /<sl. pironu
piron n. cuiu gros. [Gr. mod. PIRÓNI].
pirón n., pl. oane (ngr. pirúni, furculiță, cuĭ, d. vgr. peróne, bold, cuĭ, peiro, străpung; vsl. pironŭ, pirunŭ, furcă, sîrb. pirun, furculiță). Cuĭ: a bate o scîndură în piroane. Fig. Cov. A face piroane, a tremura de frig cînd te scalzĭ mult. – În Munt. vest. Trans. Olt. piróĭ, pl. oaĭe.
PIRON s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)
pirón, piroane, s.f. – 1. Cui gros, țăruș. ♦ (onom.) Piron, nume de familie (44 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). 2. (pl., fig.) Chinuri, necazuri. – Din sl. pironǔ (DEX, MDA); din ngr. pironi „cui” < vgr. pérone „bold, cui” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu).
a face piroane expr. a-i fi foarte frig.
a tăia piroane expr. (glum.) a minți.
piron, piroane s. n. (er.) penis.

piron dex

Intrare: piron
piron substantiv neutru