pir definitie

25 definiții pentru pir

PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.
PIR s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom tîrîtor foarte rezistent, care se întinde repede prin locuri cultivate și nisipoase, producînd pagube agriculturii; din rizomul ei se face o băutură cu efecte diuretice (Agropyrum repens). Fii sigur că, de cumva nu vei avea neghină Și pir în holdă, griul va crește ca din rîu. COȘBUC, P. II 192. Așa de bine îngrijeau de grădina lor, încît săi fi dat mult cu multul, nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă, ori de pir sau altă buruiană urîcioasă. ISPIRESCU, U. 13. Se întinde ca pirul, se spune despre o persoană prea stăruitoare, de care nu scapi ușor. ◊ Compuse: pir-roșu = rogoz; pir-pădureț = specie de pir înalt pînă la 1 m, cu frunze aspre cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum).
pir s. m.
PIR s. v. rogoz.
PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină v. iarba-câinelui; pir-gros v. iarba-câinelui.
PIR- v. piro-.
PIRO- Element prim de compunere savantă având semnificația „(de) foc”, „(prin) căldură”. [Var. pir-. / < fr. pyro-, it. piro-, cf. gr. pyr, pyros – foc].
PIR(O)- elem. „foc”. (< fr. pyr/o/-, cf. gr. pyros)
pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens). Sl. pyro „alac” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47), cf. sb., cr. pir „secară”.
PIR m. Iarbă cu rizom ramificat și cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe față, și flori în formă de spic, dispuse distanțat pe axa tulpinii, care crește printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir
pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ (Triticum repens). [Slav. PYRO].
2) chir m. Est. Pop. Pir.
pir m. (vsl. pyro, alac, rus. pyréĭ, sîrb. pir, d. vgr. pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (triticum [saŭ agropýrum] répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop. chir.
pir s. v. ROGOZ.
PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească; pir-gros (Cynodon dactylon) = iarba-cîinelui, pir-de-țelină, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vîntului, iarbă-cîinească.
pir-roșu s. v. ROGOZ.
Pir = Pyrrhus.
pir, s.m. – (bot.) Plantă erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX, MDA); din sl. pyro „alac” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).
pir, s.m. – (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro „alac” (Miklosich, Cihac cf. DER).
PIR (< bg.) s. m. Graminee perenă, cu rizom târâtor și frunze liniare, cu flori verzi, grupate în spic, răspândită ca buruiană în culturi (Agropyron repens). Rizomul are proprietăți diuretice, antimicrobiene, tonice, depurative și febrifuge. ◊ Pir gros = graminee perenă scundă (10-50 cm), cu stoloni, cu spiculețe sesile, uniflore, dispuse în două șiruri longitudinale pe axa spicelor; spicele (4-5) sunt așezate digitat la vârful tulpinii (Cynodon dactylon). Comună în regiuni de câmpie și dealuri joase, adesea în locuri bătătorite, pajiști, pârloage, vii, terenuri nisipoase. În culturile irigate este dăunător.
PIR, com. în jud. Satu Mare, situată în C. Tășnadului, pe râul Ier; 1.673 loc. (2003). Viticultură. În satul P., menționat documentar în 1474, se află o biserică din sec. 15.
PIR subst. 1. Piru ar.; coincidențe: Pirus, numele unui rege trac (Iliada c. IV-a p. 79 ed. Murnu). 2. Pirea, Neațu (RA III 272). 3. Piroiu, I. (BCI XV 141), cf. și subst. piroi var. la piron. 4. Pirău, 1630, ard., explicat de Pașca din subst. ard. pirău „ierburi”; Pirăia s. (17 B III 532). 5. + -otă: Pirot b. (Div 122).
PIR-, v. PIRO-.~acant (v. -acant), adj., cu țepi de culoare roșie; ~exie (v. -exie), s. f., nume generic pentru bolile febrile; ~geometru (v. geo-, v. -metru1), s. n., aparat pentru măsurarea intensității radiației terestre, care determină condițiile echilibrului termic de la suprafața solului; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., pirheliometru înregistrator; ~heliometru (v. helio-, v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea cantității totale de energie solară care cade într-o unitate de timp pe o unitate de suprafață.

pir dex

Intrare: pir (pref.)
pir pref.
Intrare: Pir
Pir
Intrare: pir (subst.)
pir subst. substantiv masculin