pinteni definitie

20 definiții pentru pinteni

PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formațiune cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau al boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĭnŭ.
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ.
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, pe care călăreții îl prind la călcîiul încălțămintei pentru a îmboldi calul la mers. Avea cizme roșii cu pinteni de argint. SADOVEANU, F. J. 297. Știi vorba ceea: dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele. CREANGĂ, P. 39. Genarul își înfipse pintenii adînc în coastele calului, care fugea scuturîndu-să... ca o vijelie. EMINESCU, N. 26. ◊ Fig. Inima mea începuse să bată subt pintenul dureros sau dulce al amintirilor. HOGAȘ, M. N. 12. ◊ Expr. A da pinteni (unui animal de călărie) = a îndemna (animalul) cu lovituri de pinteni. Călăreții dădură pinteni, un fîșîit aspru trecu, apoi prinse a dudui pămîntul. SADOVEANU, O. VI 108. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Pinteni roibului că da Și ca vîntul se ducea. ANT. LIT. POP. I 486. (Despre militari) A bate din pinteni = a alătura cu zgomot călcîile unul de altul (făcînd să sune pintenii) pentru a lua poziția reglementară de drepți. E adînc revoltat, indignat de roiul de pierde-vară, cari nu știu alta decît a bate din pinteni și a-și răsuci mustața. GHEREA, ST. CR. I 172. (Poetic) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. A bate din pinteni de bucurie = a-și manifesta în chip zgomotos bucuria. Neagoie începu a bate din pinteni de bucurie că se cotorisise de sărăcie. ISPIRESCU, L. 209. 2. (La unele păsări, în special la cocoși) Formație cornoasă în partea dinapoi a piciorului, deasupra labei. ♦ Ieșitură cărnoasă în partea dinapoi a piciorului calului, deasupra gleznei. 3. Proeminență pe un obiect, care servește pentru a limita cursa altei piese în mișcare sau ca locaș de articulație. ♦ Limbă de teren care iese din linia unui ansamblu, depășind nivelul împrejurimii sale. ♦ Construcție sau element de construcție care iese în afara liniei ansamblului și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, malul unei ape etc. 4. Vîrf mic situat pe coasta unui deal sau a unui munte, aproape de piciorul lui.
pínten s. m., pl. pínteni
!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.
pínten s. m., pl. pínteni
píntenul-secárei s. m.
PÍNTEN s. 1. (Mold.) șpor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)
PÍNTEN s. v. contrafort, maramă, năframă, nemțișor, patină, surguci.
PÍNTENI s. pl. v. călțunaș, condurul-doamnei.
PINTENUL SECÁREI s. v. cornul-secarei.
pínten (pínteni), s. m.1. Obiect de metal la cizmele călăreților. – 2. Formațiune cornoasă la piciorul cocoșului. – 3. Dig, zăgaz, contrafort. – 4. (Trans.) Năframă pe care mireasa o dăruiește mirelui la nunțile populare. – Var. pintene, Mold. pintin. Sl. pętino „călcîi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 223; Byhan 325), cf. pol. pięta „călcîi”, lituan. pentinnas „pinten”. – Der. pintenaș, s. m. (nemțișor, Delphinium consolida); pintenat (var. împintenat), adj. (prevăzut cu pinteni); împintena, vb. (a da din pinteni, a îmboldi); pintenel, s. m. (nemțișor, plantă; văl de mireasă). Din rom. provine sb. pintjena (Dacor., X, 34).
PÍNTEN1 ~i m. 1) (la unele animale și păsări) Proeminență cornoasă în partea de dinapoi și de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezintă o proeminență sau o excrescență. /<sl. pentinu
PÍNTEN2 ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care servește ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu
pinten m. 1. semicerc de metal adaptat la călcâiul cismei și garnisit cu o roată dințată, cu care se împung caii să meargă mai iute; 2. cartilaj la piciorul calului sau boului; 3. unghie posterioară a cocoșului. [Slav. PĔTINO].
pínten și (maĭ rar) píntene m. (vsl. pentino, pinten, d. pento, călcîĭ, pento, semn ponto, pedică, peti-pinon, răstignesc. V. pripon, opintesc). Rotiță de metal fixată la călcîĭu călăreților ca să ațîțe calu la mers. Lovitură de pinten: a da, a trage pintenĭ caluluĭ. Unghie ascuțită cu care se apără cocoșu și pe care o aŭ și găinile bătrîne și alte galinacee. Bot ascuțit și ferecat la unele corăbiĭ de războĭ în vechime. Bot. Vîrf cu care se termină cálicele saŭ corola unor florĭ. Prov. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, dă cuĭva un lucru care-țĭ trebuĭe, și rabdă la nevoĭe.
PINTEN s. 1. (Mold.) spor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)
pinten s. v. CONTRAFORT. MARAMĂ. NĂFRAMĂ. NEMTIȘOR. PATINĂ. SURGUCI.
pinteni s. pl. v. CĂLȚUNAS. CONDURUL-DOAMNEI.
pintenul-secarei s. v. CORNUL-SECAREI.

pinteni dex

Intrare: pinten
pinten substantiv masculin
Intrare: pintenul-secarei
pintenul-secarei substantiv masculin articulat (numai) singular