2) pic, a -á v. intr. (imit. d. zgomotu picăturilor care cad. Cp. și cu vgr. pítylos, pleoscăit, cĭuruit). Cad picătură cu picătură, picur: apa pica pin acoperemîntu stricat. Cad: merele pică din pom, el a picat pe gheață. Îs foarte ostenit, nu maĭ pot: a pica de osteneală, de somn. Sosesc pe neașteptate saŭ răpede, îs aproape să sosesc: acuma am picat, trebuĭe să pice acuma. E frumoasă de (= în cît) pică (vest), e foarte frumoasă, vorbind de o femeĭe (V. coz). V. tr. Picur, fac să cadă picăturĭ pe cineva: nu voĭ spune chear să mă picĭ cu ceară. Tel. Lovesc.