PATRICIÁN², -Ă, patricieni, -e, adj. (În Roma antică) Care aparținea clasei stăpînitoare; din clasa stăpînitoare; p. ext. de origine nobilă, din familie aristocratică. Un tineret de stîrpituri gătite ca niște căței, așa cum e tineretul patrician. CAMIL PETRESCU, T. II 198. ♦ Cu purtare, cu gesturi, cu ținută etc. de patrician; mîndru, îngîmfat. Răspundea la saluturi cu o înclinare patriciană din cap. C. PETRESCU, C. V. 240. Ofițerii începeau să se îngrașe și să capete gusturi patriciene. ID. Î. I 8. ◊ Fig. Patricianul păun, cu egreta lui de pietre scumpe pe creștet, fraterniza cu domestica ginte laolaltă. ANGHEL, PR. 97.