PART1, -Ă, parți, -te, adj. Care aparține parților, care se referă la parți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți. – Din fr. parthe.

PART2 interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură (dată cu palma). – Onomatopee.

PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PARȚI s. m. pl. Veche populație, nomadă, de origine iraniană stabilită în vestul Asiei, între Eufrat și Ind, unde a întemeiat un puternic stat în sec. III î. H. – Din fr. Parthes.

PẤRTE s. f. v. pârtie.

PẤRTIE, pârtii, s. f. 1. Cărare sau drum făcut prin zăpadă. ◊ (Sport) Culoar amenajat (și marcat) prin zăpadă, în vederea practicării unor sporturi de iarnă (bob, schi etc.). 2. (Pop.) Drum deschis prin semănătură, printr-un desiș de pădure etc.; cărare. [Var.: pârte s. f.] – Din sl. prŭtŭ, sb. prt, prtina.

PART interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură (dată cu palma). – Onomatopee.

PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PARȚI s. m. pl. Veche populație de origine iraniană stabilită în vestul Asiei, unde a întemeiat un puternic stat sclavagist în sec. III a. Cr. – Din fr. Parthes.

PẤRTE s. f. v. pârtie.

PẤRTIE, pârtii, s. f. 1. Cărare sau drum făcut prin zăpadă. ◊ (Sport) Culoar amenajat (și marcat) prin zăpadă, în vederea practicării unor sporturi de iarnă (bob, schi etc.). 2. (Pop.) Drum deschis prin semănătură, printr-un desiș de pădure etc.; cărare. [Var.: pârte s. f.] – Din sl. prŭtŭ, scr. prt, prtina.

PART interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o lovitură (cu palma). N-apuc să răspunz, domnule, și șart! part! trosc! pleosc! patru palme. CARAGIALE, O. I 202.

PÁRTE, părți, s. f. I. (Cu sens cantitativ) 1. Porțiune, fracțiune, fragment dintr-un întreg; bucată. Tata... aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile ei tremurătoare în nouă părți. SAHIA, N. 32. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, P. 77. Nimic nu-i făr’ de-atîrnare, ci părțile lumii toate Se împărtășesc din totul, cu totul fiind legate. CONACHI, P. 290. ◊ (În corelație cu sine însuși) a) (Despre persoane) Unii... alții. Vreo zece sau cincisprezece bărbați, parte în picioare, parte așezați pe mese ori pe scaune, fumau, vorbeau, se certau, glumeau. GALAN, B. I 24. b) (Despre lucruri) Atît... cît și... Averea, moș Ilie a cîștigat-o parte prin negoț, parte prin contrabanda ce-o face și acuma. GHEREA, ST. CR. I 178. ◊ Loc. adv. În parte = a) în oarecare măsură, parțial. Eu nu spun că n-ai dreptate, dar numai în parte. DEMETRIUS, C. 23. Nici bun, nici rău este omul, decît purure în parte. CONACHI, P. 285; b) întărit prin «fiecare», «oricare», «oricine») în mod individual, separat, unul cîte unul. Să privim în parte fiecare din aceste categorii. CARAGIALE, O. III 219. Va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte. ODOBESCU, S. II 110. Oricare din aceste frumuseți în parte ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțimînt de mirare. NEGRUZZI, S. I 44; c) (învechit, în opoziție cu în general) în special, în mod deosebit. Numit pentru a treia oară vistier și apoi la 1780 spătar, el se ocupă, în parte, a regula seama acestor dregătorii și, în general, a da puternicul său ajutor domnitorului. ODOBESCU, S. I 271. Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine; Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 78. În bună parte v. bun4. O bună parte din (sau dintre) v. bun4. În cea mai mare parte = în majoritate. Cea mai mare parte = majoritatea. Cea mai mare parte dintre invitați plecaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 118. A treia (a patra etc.) parte = o treime (o pătrime etc.). Pentru sprîncene-mbinate, Umblu țara jumătate Și Moldova-a treia parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. 2. Element constitutiv, bine delimitat, din structura unui organism, a unui mecanism; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru. Corpul omenesc se compune din trei părți: capul, trunchiul și membrele. ◊ Parte sedentară v. sedentar. ◊ Expr. A face parte din... = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot, ale unui complex. Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele. ALECSANDRI, P. A. 87. A lua parte la... = a participa; a contribui la... Boierii stau și se uită; și... nu iau parte la năcazul obștei. SADOVEANU, E. 89. Prin lumea rumenă de opunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fermecata stare a firii. EMINESCU, N. 50. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire, La obșteasca fericire, La obștescul viitor? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ Diviziune a unei opere literare, muzicale etc. «Dumbrava minunată» are mai multe părți, mai multe «momente». IBRĂILEANU S. 3. ◊ Parte de vorbire sau (în vechea terminologie gramaticală a limbii romîne) de cuvînt = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracterul modificărilor morfologice. În limba romînă, cuvintele se împart în zece categorii numite părți de vorbire. GRAM. ROM. I 107. Parte de propoziție = element component al propoziției, exprimînd o noțiune și avînd o anumită funcțiune sintactică în cadrul propoziției. Părțile propoziției sînt: subiectul, predicatul, atributul și complementul. GRAM. ROM. II 61. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Totuși, n-am putut să-mi iau întreaga parte de moștenire cuvenită. CAMIL PETRESCU, U. N. 33. Vrem să cumpărăm noi moșia... ca s-o muncim fiecare cît ne-o veni partea. REBREANU, R. I 142. Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. Ai carte, ai parte v. carte. Cine-mparte parte-și face, se zice despre cel care, făcînd o împărțeală, își oprește partea cea mai bună. ◊ Expr. (Livresc) Partea leului = partea cea mai mare din ceva, folosul sau cîștigul cel mai de seamă pe care cel mai puternic și-l ia la împărțeală prin abuz. Văd că... partea leului e pusă la o parte, mormăi cu ironie. VORNIC, P. 167. (Familiar) A face (cuiva) parte de ceva = a-i face (cuiva) rost de ceva. De bună slujbă ei să vă facă parte. BOLINTINEANU, O. 165. A fi la parte (cu cineva) = a beneficia împreună cu altul de pe urma unei afaceri sau a unui cîștig. [Avocatul] se bucura cînd putea să-i înfunde, ca și cum ar fi fost la parte cu stăpînul. PAS, Z. I 151. ♦ (La origine avînd un caracter mistic) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. De ce boala și moartea să fie partea voastră? EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A avea parte de ceva = a-i fi hărăzit cuiva ceva, a-i fi dat de soartă, de împrejurări. Ea a avut parte de altă toartă. SADOVEANU, E. 102. După trei ani era licențiat în drept, dar bieții părinți n-au avut parte să se bucure de succesele lui universitare. VLAHUȚĂ, O. A. 258. Nici în anu acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite. ISPIRESCU, E. 83. Tot de stăpîni calici mi-am avut parte. CREANGĂ, P. 200. (Mai ales în construcții negative) A avea parte de cineva = a se bucura de prezența cuiva, a avea în viață pe cineva drag. Vai de ea, sărmana-i mamă, Milă mi-e de ea acu, – Căci așa de scurtă vreme Parte de copil avu! COȘBUC, P. II 272. [Copilul] o să fie Făt-Frumos și drăgăstos și parte n-o să aveți de el. ISPIRESCU, E. 2. Trandafir de pe cetate, Spune mîndrii sănătate, Că de mine n-are parte, Că-mpăratul ne desparte! HODOȘ, P. P. 80. (Familiar, ca formulă de jurămînt) Știi d-ta... – Să n-am parte de Joițica, dacă știu. CARAGIALE, O. I 124. ♦ (De obicei în construcție cu verbul «a avea») Noroc, șansă. Ea vede bine că ei are să-i iasă nume rău și că n-are să mai aibă nici o parte. MIRONESCU, S. A. 93. Și-a cumpărat și el bilet și am intrat cu toții... Om fără parte! Domnișoara Henriette nu juca. CARAGIALE, N. S. 126. Măi soață și măi fîrtate! Se vede că n-avem parte; Partea și cu binele Ni l-au luat. ȘEZ. V 47. ♦ (Concretizat) Persoană în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-i mersul leganat, La inimă mi-ai picat, – Cum dragă nu ți-oi pica Dacă tu ești partea mea. SEVASTOS, C. 48. Unele nu se mărită; pentru că, după cum crede poporul, le-a murit ursitul sau nu le-a sosit încă partea. MARIAN, NU. 15. ♦ (Popular) Zestre. Ia, tu june, fata mea, Că parte cu ea ț-oi da. HODOȘ, P. P. 148. 4. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a intra», «a fi») Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, dînd drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu; cota respectivă care îi revine fiecărui participant. Ai merge la aceste terenuri parte dreaptă cu societatea noastră. C. PETRESCU, R. DR. 187. [Spiridon] intră și el cu parte în prăvălie, se însoară și se face «negustor». GHEREA, ST. CR. I 336. Onorabil băiat! îl fac tovarăș la parte. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Fig. Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare și să trăim ca frați. EMINESCU, O. I 60. ◊ Expr. Parte și parte = în părți egale. La cîștig mergeau parte și parte. CAMIL PETRESCU, O. I 224. A da sau a munci (un pămînt) în parte = a da sau a munci (un pămînt) în dijmă. Dă la oameni să-i muncească în parte, iar el doarme. DUMITRIU, N. 167. Greutățile vieții l-au silit într-un timp să-și părăsească starea de om liber și să se ducă la muncă «în parte». SADOVEANU, E. 92. Dau în parte [pămîntul], să-l muncească. STĂNOIU, C. I. 65. II. (Cu sens spațial) 1. Regiune, ținut, loc. De prin părțile noastre la răscoală mulți s-au dus. STANCU, D. 8. A văzut umblînd pe acolo oameni îmbrăcați ca și prin părțile ei. SADOVEANU, B. 76. Noi sîntem de prin partea muntelui. BART, S. M. 35. În orice parte-a lumii străin eu mă găsesc. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Determinat prin «loc») Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? ISPIRESCU, E. 298. La alegerea comitetului în anul 1850 vor lua parte toți aderenții șezători în orice parte de loc. GHICA, A. 798. Cele patru părți ale lumii=cele patru puncte cardinale. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Din tus-patru părți a lumii se ridică-nalt pe ceruri... nouri negri. ALECSANDRI, P. A. 111. ◊ Loc. adv. În ce parte? = unde? În ce parte De tine să fug departe? ALECSANDRI, P. II 102. În toate părțile = este tot, pretutindeni. Bătrîna aruncă priviri speriate în toate părțile. STANCU, D. 158. L-au căutat în toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. 216. Purcelul zburda și se tologea numai pe covoare, în toate părțile. CREANGĂ, O. A. 169. În altă parte = în alt loc. M-a zărit și el, dar s-a făcut că se uită într-altă parte. VORNIC, P. 20. În nici o parte = nicăieri. Tu te duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește. Sînt niște rămășițe de fundamente despre cart se zice, în partea locului, că ar fi fost o întăritură. ODOBESCU, S. II 213. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau de prin) partea locului = din regiunea despre care se vorbește. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Fiind din partea locului, putea să fie de mare folos. CAMIL PETRESCU, O. II 12. De prin partea locului viu. DELAVRANCEA, O. II 19. 2. Margine, latură (indicînd, de obicei, un raport de opoziție între lucruri sau între părțile unui lucru). Arde-te-ar focul, cetate! Pe trei părți cu lemne verzi... Pe de-o parte cu uscate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Urmat de determinări) în parte de denainte mă vor apăra copacii, iar cătră cea dinapoi, muntele. DRĂGHICI, R. 49. ♦ Fiecare dintre cele două laturi (dreapta și stingă) ale corpului unei ființe sau (prin analogie) ale unui obiect. Întoarce-te pe partea cealaltă. SADOVEANU, B. 56. «Mircea» deodată se culcă într-o parte, așa că apa năvălește înăuntru pe punte. BART, S. M. 19. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului și atunci rămînea oiștea goală pe de o parte. CREANGĂ, O. A. 113. ◊ Loc. adv. (Pe) departe... (pe) de altă parte... (sau (pe) de alta...) = a) într-un loc... într-alt loc, dincoace și dincolo de ceva. De o parte și de alta a munților atît portul cît și datinile și limba sînt impresionant de asemănătoare. SADOVEANU, E. 92. Dete de o cîmpie frumoasă, pe de o parte cu iarbă înflorită, iar pe de altă parte pîrlită. ISPIRESCU, L. 5. Într-un buc au și ales năsipul de o parte și macul de altă parte. CREANGĂ,O. A. 258; b) într-o privință... în altă privință; dintr-un punct de vedere...din alt punct de vedere... Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. Pe de o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. id. ib. 256. Dacă pe de o parte răul a ne trage se silește, Pe de alta iarăși mintea la bine ne hotărăște. CONACHI, P. 295. Într-o parte = într-o latură. Căci perdelele-ntr-o parte cînd le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie... EMINESCU, O. 130. La o parte = a) (de obicei în construcție cu verbul «a da») într-o latură, mai departe, mai la margine. Fata voi să-i ajute; ea o dădu la o parte cu cotul. SADOVEANU, B. 62. Se grăbiră să dea ajutor primarului strigînd: La o parte! REBREANU, I. 23. Încet perdeaua de arbori se trage la o parte, deschizînd ochilor una din cele mai încîntătoare priveliști. VLAHUȚĂ, R. P. 31; b) (de obicei în construcție cu verbul «a sta») departe, izolat. Să-nlemnim stînd la o parte, nemișcați ca un buștean. HASDEU, R. V. 125. ◊ Expr. A fi de partea cuiva = a) (despre unele abstracte) a reveni cuiva de drept, a aparține cuiva. Mi-au spus că dreptatea e de partea mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 38; b) (despre persoane) a ține cu cineva, a fi alături de cineva. Tu de partea cui ești? DEMETRIUS, C. 18. Eu, deși nu sînt de partea imitatorilor, îi dau cuvînt. BOLINTINEANU, O. 358. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a susține pe cineva, a sprijini, a încuraja. Văzînd că flăcăii țin totuși partea lui Ion, se simțea umilit, REBREANU, I. 31. În fața sau în lipsa mea, el totdeauna îmi ținea parte. GANE, N. III 66. Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin. COȘBUC, P. I 225. A se da (sau a trece) de partea cuiva = a se alătura la acțiunea cuiva, sprijinind-o. Spre nedumerirea mea îndurerată, mama și surorile mele au trecut de partea lui. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. A semăna (sau a se arunca) în partea cuiva = a semăna cu cineva sau cu cei din familia cuiva. V. arunca. Au început a vorbi ele înde ele, că spinul de feli nu samănă în partea lor. CREANGĂ, P. 210. Din partea mamei (a tatălui etc.) = din familia, neamul, spița mamei (a tatălui etc.). Unchiul din partea mamei. Din (rar despre) partea cuiva (sau a ceva) = a) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; de la cineva sau ceva. Despre partea asta n-am nici o grijă, Simioane. VORNIC, P. 173. Fiți pe pace din partea mea. ISPIRESCU, L. 334. Are voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, P. 184. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți. EMINESCU, O. I 146; b) în numele cuiva sau a ceva; trimis de cineva. Vin din partea Ministerului Industriei. DEMETRIUS, C. 26. Spînul se înfățișează înaintea împăratului cu cartea din partea craiului. CREANGĂ, P. 208. A lăsa la o parte = a renunța la..., a ignora, a nu se mai ocupa de... Ia las’ șaga la o parte, măi omule. CREANGĂ, P. 127. (Familiar) A fi (cam) într-o parte = a fi țicnit, smintit, a nu fi în toate mințile. ♦ Înfățișare, aspect, unghi sub care pot fi privite problemele, faptele, fenomenele. Partea comică a unei întîmplări. 3. Direcție, sens (indicînd orientarea în spațiu). Îi auzea glasul din partea bucătăriei. BASSARABESCU, V. 20. ◊ Loc. adv. Dintr-o parte = dintr-o latură. Mi-a aruncat o privire dintr-o parte. SADOVEANU, N. P. 62. Bate vîntul dintr-o parte, Iarna-i ici, vara-i departe. EMINESCU, O. I 214. Într-o parte = pieziș, oblic. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb. NEGRUZZI, S. I 145. Într-o parte... într-alta (sau într-o parte și într-alta) = în direcții diferite. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Au plecat... unii-ntr-o parte, alții-ntr-alta. CARAGIALE, O.III 41. III. (Urmat de determinări arătînd felul, componența)Categorie socială sau profesională. V. tagmă. S-a hotărît ca de-acum înainte să aibă a face mai mult cu parte negustorească. CREANGĂ, O. A. 116. Cică... s-ar fi jurat cu jurămînt ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească. id. ib. 115. ◊ Parte bărbătească = individ de sex masculin; bărbat; bărbâtuș; mascul. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soții, n-am avut parte de parte bărbătească. DELAVRANCEA, S. 86. Parte femeiască = femeie; femelă. Așa sîntem noi, partea femeiască. ALECSANDRI, T. I 341. Această lamă, fiind parte femeiască și întîmplîndu-se a ave doi miei, îi urma maicei lor. DRĂGHICI, R. 99. ◊ Loc. adj. De parte(a) bărbătească = de sex masculin. N-avea copii de partea bărbătească. SBIERA, P. 73. De parte (a) femeiască = de sex feminin.Fiecare dintre persoanele sau grupurile de persoane interesate într-o afacere sau într-un proces. Parte adversă. ◊ Parte civilă v. civil.

PÎ́RTE s. f. v. pîrtie.

PÎ́RTIE, pîrtii, s. f. 1. Cărare sau drum făcut prin zăpadă. Afară, viscolul zidise troiene pînă la streșină. Pîrtiile abia despicau calea îngustă de la o poartă la alta. C. PETRESCU, A. 108. Caii mergeau acum destul de repede, că trăgeau acasă și era o minune de pîrtie. VLAHUȚĂ, O. A. II 264. Băieții mergeau răpede cît puteau, dar nu sporeau la mers, căci pîrtie pînă la stină nu era. CONTEMPORANUL, VIIII 98. ◊ (În comparații) Drumul robilor se deslușea ca o pîrtie alburie prin spuza stelelor. SANDU-ALDEA, U. P. 128. ♦ Drum amenajat în zăpadă în vederea sporturilor de iarnă. în zilele vacanței, un grup de pionieri și pioniere din tabăra de la Predeal se întrec cu săniuțele pe întinsul pîrtiei de zăpadă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2868. 2. Drum deschis prin semănături, printr-un desiș de pădure etc.; cărare. Intrară într-un bunget de pădure. Aici o luară apoi pe o pîrtie. ISPIRESCU, L. 354. Tot mai cercînd el ba ici, ba colea, înspre sară, numai ce dă de-o pîrtie. CREANGĂ, P. 144. ◊ Fig. Rup clopotele pîrtii și dîre fac pe cer. LESNEA, I. 29. – Variantă: pîrte (CAMIL PETRESCU, V. 99, ALECSANDRI, P. III 225) s. f.

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți

la o párte loc. adv.

*part1 adj. m., pl. parți; f. partă, pl. parte

part2 (rar) interj.

*pártă (limbă) s. f., g.-d. art. partei

párte s. f., g.-d. art. pắrții; pl. părți

parți (populație iraniană) s. m. pl.

pấrtie (-ti-e) s. f., art. pấrtia (-ti-a), g.-d. art. pấrtiei; pl. pấrtii, art. pấrtiile (-ti-i-)

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți

de o párte prep. + art. + s. f. (tempo lent)

la o parte loc. adv.

part interj.

párte s. f., g.-d. art. părții; pl. părți

parți (populație iraniană) s. m. pl. (sg. part)

pârtie s. f. (sil. -ti-e), art. pârtia (sil. -ti-a), g.-d. art. pârtiei; pl. pârtii, art. pârtiile (sil. -ti-i-)

pe de áltă párte loc. adv.

pe de o párte loc. adv.

PÁRTE s. 1. v. bucată. 2. v. secțiune. 3. v. judecie. 4. v. submulțime. 5. v. pasaj. 6. v. fragment. 7. v. coastă. 8. v. latură. 9. v. sector. 10. v. loc. 11. v. direcție. 12. direcție, latură, sens. (Din toate ~țile veneau spre noi.) 13. (JUR.) (rar) justițiabil. (~ într-un proces.) 14. v. tabără. 15. v. participație.

PÁRTE s. v. destin, dotație, dotă, fatalitate, grupare, menire, moleculă, noroc, partidă, predestinare, rol, soartă, tabără, ursită, zestre, zodie.

PÂRTIE s. v. cărare, potecă.

Parte ≠ întreg

PART, -Ă adj. care aparține parților, popor din antichitate, de origine iraniană, dintre Eufrat și Indus. ◊ (s. f.) limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți. (< fr. parthe)

pártă (-te), s. f. – 1. Panglică, colier de mătănii sau de medalii. – 2. Cingătoare. Mag. párta (Candrea). În Banat.

párte (pắrți), s. f. – 1. Bucată, porțiune. – 2. Diviziune, secțiune. – 3. Rație. – 4. Loc. – 5. Grup, clică; apărare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Intervenție, hîrtie. – 8. Direcție, latură. – 9. Raport, relație. – 10. Gen, sex. – 11. Clasă, castă, categorie. – 12. Soartă, destin. – 13. (Adv.) Parțial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫrătŭ. Lat. partem (Pușcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. După Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influența bg. čestu, care de asemenea, are două sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat că evoluția semantică este spontană. Der. părtaș, s. m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); părtășie, s. f. (parțialitate, părtinire; participare; coproprietate); părtășire, s. f. (înv., participiu); părticea (var. părticică), s. f. (diminutiv al lui parte), pe care Pușcariu 1275 și REW 6257 îl derivă din lat. particĕlla, fără îndoială în mod echivoc; părti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -nic; părtini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 283 și Tiktin dintr-un *părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat. partem tenēre); părtinitor, adj. (parțial, care se poartă cu parțialitate); nepărtinitor, adj. (imparțial); împărți, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împărțire, s. f. (diviziune); împărțeală, s. f. (diviziune, distribuire); împărțitor, s. m. (poștaș; s. n., divizor); deîmpărțit, s. n. (primul termen al unei împărțiri); copărtaș, s. m. (coproprietar, acționar); împărtăși, vb. (a comunica, a da de știre; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecătură), din părtaș, ca împărți din parte (pentru ultimul sens, Șeineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti „destin”; mai curînd s-ar părea că trebuie să se pornească de la sensul de „a comunica”, la fel ca în celelalte limbi romanice); despărți, vb. (a separa, a divorța; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. *dispartῑre; despărțeală (var. despărțenie), s. f. (separare); despărțămînt (var. despărțimînt), s. n. (departament), format după fr. département; despărțire, s. f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despărțitor, adj. (care separă); despărțitură, s. f. (separator; departament; diviziune, secțiune); nedespărțit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s. n., din fr. partage; partener, s. m. din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s. n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s. n.; particularitate, s. f.; particulariza, vb.; partidă (var. partid), s. f. și n. (întrecere sportivă; cont; cantitate de mărfuri; diversiune în comun; persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facțiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s. n. (facțiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitură, s. f., din fr. partitura; partizan, s. m., din fr. partisan; parțial, adj., din fr. partiel; parțialitate, s. f.; imparțial, adj.; imparțialitate, s. f. – Din rom. provine rut. parti „ursită” (Candrea, Elemente, 404).

pîrtie (-ii), s. f. – 1. Cărare, potecă. – 2. Drum sau potecă deschisă în zăpadă. – 3. Urme de sanie. – Mr. părtică. Sb., slov. prt (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 247), cf. bg. părtina (Conev, 42), din sl. prati „a călca în picioare”.

PÁRTE părți f. 1) Element din care se compune sau în care se împarte un tot. O ~ din recoltă a fost strânsă. O ~ din deputați n-au susținut proiectul. ◊ Cea mai mare ~ marea majoritate; în mare măsură. În ~ a) într-o oarecare măsură; parțial; b) separat; pe rând; c) aparte. ~ de vorbire clasă de cuvinte grupate conform anumitor caracteristici morfologice. ~ de propoziție element constructiv al unei propoziții care îndeplinește o anumită funcție sintactică. 2) Cantitate care îi revine cuiva la o împărțeală. ◊ ~ea leului cantitate preponderentă pe care și-o ia cineva dintr-un câștig obținut în comun. A avea ~ de ceva a dispune, a se bucura de ceva. A face ~ dreaptă a împărți egal. 3) Contribuție la o activitate comună. ◊ A lua ~ a participa. 4) Porțiune dintr-un spațiu; loc. Din care ~ vine? ◊ Cele patru părți ale lumii cele patru puncte cardinale. Din ~ea (sau părțile) locului din ținutul (localitatea) despre care se vorbește; localnic. În toate părțile peste tot; pretutindeni. 5) Extremitate laterală a unui obiect; margine; latură. ◊ A se da la o (sau într-o, de-o) ~ a) a se feri; a se da în lături; b) a se eschiva; a se sustrage. A lăsa la o ~ a înceta de a mai îndeplini; a abandona. A pune la (sau de o) ~ a economisi; a lăsa în rezervă. A da (sau a face) într-o ~ a ocoli. Din ~ea cuiva (sau a ceva) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; din punctul de vedere al cuiva. Pe de o ~ privind sub un aspect. Pe de altă ~ privind sub alt aspect. 6) Persoană (organizație sau stat) antrenată într-o anumită acțiune. 7) Totalitate de persoane care alcătuiesc aceeași categorie socială sau profesională. ◊ ~ bărbătească ființă de sex bărbătesc. ~ femeiască ființă de sex feminin. Din ~ea mamei (a tatălui etc.) din neamul mamei (al tatălui etc.). Din ~ea (cuiva) în numele cuiva; ca reprezentant al cuiva. A fi de ~ea cuiva a susține pe cineva. A-i lua (sau a-i ține) cuiva ~ a-i lua cuiva apărarea. 8) Porțiune dintr-o lucrare; compartiment. ~ea finală. ~ea practică. [G.-D. părții] /<lat. pars, ~tis

PÂRTIE ~i f. 1) Cărare făcută în zăpadă (prin bătătorire). 2) Fâșie de teren special amenajată prin zăpadă pentru practicarea unor probe sportive de iarnă. [G.-D. pârtiei; Sil. -ti-e] /<sl. prutu, sb. prt, prtina

pártă, pérți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături.

hop-de-o-parte m. desmetic, nebun: un soiu de hop-de-o-parte cu portul și cu gândul AL.

part! int. ce exprimă sgomotul lovirii neașteptate: napuc să răspunz... și șart! part! CAR. [Onomatopee].

parte f. 1. porțiune dintr’un lucru divizat între mai multe persoane: a făcut patru părți; 2. porțiune dintr’un tot: cele cinci părți ale lumii; 3. participare: a avea parte la beneficiile unei întreprinderi; 4. noroc: cum ți-o fi partea PANN; să n’am parte de...; 5. loc, lature, direcțiune: în toate părțile, la o parte; 6. fig. privință: despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierți EM.; 7. partidă: când aș da peste o parte bună CR.; 8. Gram. parte de cuvânt, diferite categorii de vorbe, ca nume, articol, verb, etc.; 9. gen (gramatical sau real): partea bărbătească, femeiască; 10. Muz. fiecare din melodiile a căror reunire formează armonia: bucată de patru părți; 11. Jur. cei ce sunt în proces: părțile sunt în prezență. [Lat. PARTEM].

Parți m. pl. vechiu popor în Azia, se așeză la S.-E. de Marea Caspică, unde formă un regat puternic (250 a. Cr.), suplantat în urmă de Sasanizi. Călăreți plini de cutezare și buni arcași, Parții se luptară cu Romanii în timp de două secole.

pârtie f. 1. cărare făcută prin zăpadă: a-și deschide o pârtie; 2. cărare în genere: o luară apoi pe pârtie ISP.; a-și da în pârtie, a se face om de treabă (în urma unei pedepse); 3. fig. răritură, gol: lehimea cruntă făcea pârtii grozave’n cetele române AL. [Serb. PRT].

pártă f., pl. e saŭ părțĭ (ung. párta). Ban. Colan. Salbă. V. petea.

párte f., pl. părțĭ (lat. párs, pártis; it. sp. pg. parte, fr. part). Bucată, fragment, porțiune: un sfert e a patra parte din ceva, escadronu e o parte din regiment, Eŭropa e unu din cele cincĭ părțĭ ale lumiĭ. Porțiune care se cuvine saŭ cade cuĭva: am și eŭ parte la cîștig. Noroc, soartă, ursită: așa ĭ-a fost partea, n’a avut parte să fie și el fericit. Loc, lature, direcțiune: în toate părțile țăriĭ. Privință: din partea paralelor staŭ bine. Partidă în căsătorie: o parte bună. (Pop.). Gen, sex: cuvînt de partea femeĭască, animal de partea bărbătească. Muz. Fiecare din melodiile care la un loc formează armonia. Fragment dintr’un cîntec. Jur. Fiecare din ceĭ doĭ adversarĭ care se judecă. A face cuĭva parte din ceva, a-ĭ lăsa și luĭ, a-l împărtăși și pe el. A pune de-o parte saŭ la o parte, a economisi, a rezerva. A te da la o parte, de-o parte saŭ într’o parte, a te da în lături. A avea parte la ceva, a avea drept de participare la ceva. A avea parte de ceva, să puĭ mîna pe ceva, a avea noroc de ceva. A lua parte la ceva, a participa la ceva. În partea dreaptă orĭ stîngă, în mîna dreaptă orĭ stîngă, la dreapta orĭ la stînga. În partea loculuĭ, în acest ținut, regiune: am fost și noĭ pin partea loculuĭ (= pe acolo). A fi într’o parte, a fi într’o ureche, a fi smintit. Gram. Parte de cuvînt, clasă de cuvinte (subst., adj., pron. ș. a.). Prov. Cine împarte, parte-șĭ face, cine e pus să împartă altora ceva, îșĭ rezervă luĭ o porțiune bună. Aĭ carte? Aĭ parte! (în vechime) Aĭ acte, documente? Eștĭ fericit (astăzĭ). Aĭ învățat la școală? Știĭ carte? Eștĭ fericit! În altă parte, aĭurea. Din altă parte, de aĭurea. În toate părțile, pretutindenea. Din toate părțile, de pretutindenea. La o parte! dă-te în lăturĭ, fugĭ! pe de o parte..., pe de alta, într’o privință... într’alta. Parte..., parte, o parte..., alta: dintre soldațĭ, parte aŭ murit de boale, parte în luptă. În parte, 1. parțial: a ploŭat în parte și pe acolo, 2. împreună, reciproc: s’aŭ bătut în parte. A parte (it. à parte), separat, în particular.

pî́rtie f. (sîrb. prt, pîrtie, prtiti, a deschide drum, vsl. prati, a călca în picĭoare). Carare pin zăpadă. – Și pîrte (CL. 1924, 198).

parte s. v. DESTIN. DOTAȚIE. DOTĂ. FATALITATE. GRUPARE. MENIRE. MOLECULĂ. NOROC. PARTIDĂ. PREDESTINARE. ROL. SOARTĂ. TABĂRĂ. URSITĂ. ZESTRE. ZODIE.

PARTE s. 1. bucată, crîmpei, fracțiune, fragment, frîntură, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. diviziune, secțiune. (Lucrarea are trei mari ~.) 3. (IST.) judecie, unghi. (~ era o unitate administrativ-teritorială.) 4. (MAT.) submulțime. (O ~ a numerelor reale.) 5. pasaj. (O ~ gravă a unei simfonii.) 6. crîmpei, fragment, frîntură, (reg.) crîmpot. (A ascultat doar o ~ din discuția lor.) 7. coastă, dungă, latură. (Stă întins pe-o ~.) 8. extremitate, latură, margine. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 9. porțiune, sector. (O ~ a pieței era destinată desfacerii brînzeturilor.) 10. loc, regiune, ținut. (Vezi cum e și prin alte ~ți.) 11. direcție, sens. (În ce ~ o iei?) 12. direcție, latură, sens. (Din toate ~țile veneau spre noi.) 13. (JUR.) (rar) justițiabil. (~ într-un proces.) 14. tabără. (Ce se aude din ~ adversă?) 15. participație. (~ la o afacere în comun.)

pîrtie s. v. CĂRARE. POTECĂ.

colla parte (loc. it. „cu partea”), indicație ce se dă instrumentelor de acompaniament* pentru a se acomoda, a urmări partida* principală (solistică).

parte (it. parte; fr. mouvement; germ. Teil, Satz) 1. Secțiune a unei lucrări ciclice* (ex. dansul* într-o suită; mișcarea (3) în sonată, simfonie*, concert (2); subdiviziunea cea mai mare într-un oratoriu* corespunzătoare actului* în operă*). 2. Partidă (2); știmă*.

pártă, parte, s.f. – (reg.) Panglică, cingătoare: „Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu’ cu parta” (Memoria, 2004-bis: 1.361). (Maram., Banat). – Din magh. párta „cunună, diademă” (Candrea, cf. DER; Scriban, MDA).

pártă, -e, s.f. – Panglică, cingătoare: „Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu cu parta” (Memoria 2004-bis: 1.361). – Din magh. párta „cunună, diademă”.

S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.

AUDIATUR ET ALTERA PARS (AUDI ALTERAM PARTEM) (lat.) să fie ascultată și cealaltă parte – Seneca, „Medeea”, act. II, scena 2, 199. O judecată dreaptă cere ascultarea argumentelor ambelor părți.

PARS PRO TOTO (lat.) parte pentru întreg – Figură de stil, denumită sinecdocă, constând în sugerarea întregului prin descrierea sau numirea unei părți caracteristice din întreg.

PÄRT, Arvo (n. 1935), compozitor estonian. Din 1980, stabilit la Viena, apoi la Berlin. Lucrează ca inginer de sunet. Creație inițial într-un stil tradițional, apoi perioadă matematică și serială („Perpetuum Mobile”, „Diagrammid”). Ulterior integrează tradiția, prin tehnici de colaj („Collage teemal Bach”, „Credo”) și evoluează spre un stil sincretic, asociind referințele gregoriene cu sonorități noi („Simfonia a III-a”), într-un profund caracter religios.

PARȚI (< fr., lat.) s. m. pl. Popor nomad de origine iraniană, care a întemeiat în sec. 3 î. Hr., între Eufrat și Ind, statul part, încorporat în sec. 3 d. Hr. Imp. Sasanid.

a fi într-o dungă / într-o parte expr. a fi nebun / țicnit.

a întoarce (pe cineva) pe partea cealaltă expr. a bate foarte rău (pe cineva).

din față / părți expr. 1. deloc. 2. nimic.

în partea ailaltă / ailantă expr. (în perioada comunistă) în Occident.

parchează în altă parte! expr. (iron.) caută-ți un alt partener de flirt / de sex!

pârtie! interj. faceți loc!, dați-vă la o parte!