parlament definitie

14 definiții pentru parlament

PARLAMÉNT, parlamente, s. n. Organ legislativ din unele țări, compus din una sau din două camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor; p. ext. sesiune, ședință de lucru în care se întrunește acest organ. ♦ Clădire în care au loc ședințele acestui organ. – Din fr. parlement.
PARLAMÉNT, parlamente, s. n. Organ legislativ din unele țări, compus din una sau din două camere și constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor; p. ext. sesiune, ședință de lucru în care se întrunește acest organ. ♦ Clădire în care au loc ședințele acestui organ. – Din fr. parlement.
PARLAMÉNT, parlamente, s. n. (În unele țări) Organ legislativ, constituit din reprezentanți ai diferitelor partide politice, aleși prin vot. V. cameră, senat. În parlamentul Romîniei toate proiectele, toate propunerile... urmau să se trimită la toate secțiile Adunării. KOGĂLNICEANU, S. A. 135. ♦ Clădire în care se întrunesc parlamentarii. Parlamentul rămase în întuneric din pricina grevei de la uzină. PAS, Z. IV 182.
parlamént s. n., pl. parlaménte (dar: Parlamentul României)
parlamént s. n., pl. parlaménte
PARLAMÉNT s. (POL.) 1. legislativ. (S-a întrunit ~ ul.) 2. congres. (În unele state, ~ul se numește congres.)
PARLAMÉNT s.n. Organ legislativ, total sau parțial eligibil, alcătuit din reprezentanți ai diferitelor partide politice sau din deputați independenți. ♦ Clădire unde își ține adunările acest organ. [< fr. parlement, it. parlamento].
PARLAMÉNT s. n. organ legislativ, eligibil, alcătuit din reprezentanți ai diferitelor partide politice sau din deputați independenți. ◊ clădire unde își ține sesiunile. (< fr. parlement)
PARLAMÉNT ~e n. 1) Organ legislativ suprem total sau parțial eligibil. 2) Clădire în care își ține ședința acest organ. /<fr. parlement
parlament n. numele adunărilor cari reprezentă națiunea și în special a celor două Corpuri legiuitoare.
*parlamént n., pl. e (fr. parlement, d. parler [din *paroler], a vorbi, d. parole, cuvînt. V. parolă, palavră). Numele colectiv al adunărilor deputaților și senatorilor.
PARLAMENT s. (POLITICĂ) congres. (În unele state ~ se numește congres.)
PARLAMÉNT (< fr.) s. n. (Dr.) Instituție reprezentativă a statului alcătuită din una sau două camere, învestită cu puterea legislativă și având obligația controlului puterii executive. Membrii lui sunt reprezentați ai partidelor politice, aleși, total sau parțial, prin votul cetățenilor. S-a constituit, pentru prima oară, în Anglia (sec. 13), ca adunare reprezentativă a stărilor. În România p. este alcătuit din Camera Deputaților și Senat. ♦ P. european, organ legislativ al Uniunii Europene, ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al cetățenilor din statele membre, în conformitate cu procedurile electorale proprii fiecăruia. Are 625 membri aleși proporțional în funcție de populația statului și organizat pe grupuri politice. Se reunește în ședințe plenare la Strasbourg, în comisii la Bruxelles, iar secretariatul este la Luxembourg. Controlează activitatea Comisiilor și votează bugetul comunitar. Alături de Consiliul de Miniștri are atribuții legislative și aprobă admiterea noilor membri.
glicerină în parlament expr. (intl.) persoană beată, victimă potențială pentru infractori.

parlament dex

Intrare: parlament
parlament substantiv neutru