PÁPĂ², papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

PÁPĂ², papi, s. m. Capul Bisericii catolice (și al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

PÁPĂ², papi, s. m. Șeful bisericii catolice. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care In turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. A fi mai catolic decît papa v. catolic.

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, familiar sau ironic, în cel al adulților) A mînca. O cloșcă cu pui mai rămăsese și mi-a păpat-o și p-aia. DELAVRANCEA, S. 230. Un dușman de lup... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, O. A. 139. Nu mi-i foame... – Nu?... Ai păpat zacuscă astăzi? ALECSANDRI, T. I 205. 2. Fig. A risipi, a irosi, a prăpădi ceva prin cheltuieli nebunești; a toca. (Cu pronunțare regională) Moșia preuților a papat-o ca și pe moșia Humulești. CREANGĂ, A. 80. ◊ Expr. Pupă-l în bot și-i papă tot = dă-te bine pe lîngă cel puternic și despoaie-l cît poți. Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot», că sătulul nu crede la ăl flămînd! CARAGIALE, O. I 107.

pápă² (prelat) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi

!pápă-tót s. m. și f., g.-d. lui pápă-tót; pl. pápă-tót

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe

pápă (bis.) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi

pápă-lápte s. m.

pápă-tót s. m.

păpá vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 sg. și pl. pápă

PÁPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfântul părinte, suveranul pontif.

PĂPÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, irosi, împrăștia, mânca, prăpădi, risipi, zvârli.

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).

PÁPĂ² ~i m. Șef suprem al bisericii catolice și al Vaticanului. [G.-D. papei] /<lat., sl. pappa

A PĂPÁ pap tranz. fam. 1) (alimente) A introduce în gură, mestecând și înghițind; a mânca. ◊ Papă-lapte calificativ depreciativ, atribuit unei persoane molâie, lipsite de vlagă și de inițiativă. 2) fig. (bani, avere etc.) A cheltui în mod nechibzuit; a toca; a irosi. /<lat. pappare

papă-lapte m. fam. om copilăros.

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE].

2) pap, a păpá v. tr. (lat. it. pappare, d. vfr. paper, a mînca lacom; sp. pg. papar). Fam. Mănînc tot. Fig. Mănînc, risipesc: a-țĭ păpa averea. V. pup 2.

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.

papă-lápte m. și f. (d. a păpa și lapte). Persoană bleagă, proastă, fără energie: un papă-lapte, a luĭ papă-lapte, femeĭa asta e o papă-lapte.

PAPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfîntul părinte, suveranul pontif.

păpa vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. MÎNCA. PRĂPĂDI. RISIPI. ZVÎRLI.

PÁPĂ (< lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ales pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 octombrie 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.

PAPI- „smoc de păr, egretă”. ◊ L. pappus „puf, smoc de păr” > fr. pappi-, engl. id. > rom. papi-. □ ~fer (v. -fer), adj., (despre fructe) prevăzut cu un smoc de peri sau cu scuame; ~form (v. -form), adj., în formă de egretă.

a fi mai catolic decât papa expr. a fi exagerat în privința a ceea ce crede, spune sau face.

mai catolic decât papa expr. exagerat (în ceea ce crede, spune sau face).

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca