PAPARÚDĂ, paparude, s. f. 1. Femeie care, în vreme de secetă, înfășurîndu-și corpul în frunze și flori, cîntă și dansează pe ulițele satului, singură sau împreună cu altele, făcînd invocații pentru ploaie. V. brezaie. Toată vara au jucat paparudele prin sat. N-a plouat. STANCU, D. 111. Da, frumoasă, dacă era vopsită ca o paparudă. CAMIL PETRESCU, U. N. 90. Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle. IOSIF, V. 57. ◊ (Ca refren în invocații, de obicei însoțit de forma trunchiată «rudă») Plesnesc din palme, strigă și ele într-un glas cu bătrînul «paparudele» și saltă în joc repezit de parcă ar fi apucate de iele. STANCU, D. 111. Paparudă, rudă, Vino de ne udă; Ca să-nceapă ploaie Să curgă șiroaie. TEODORESCU, P. P. 220. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol. – Variantă: păpălúgă s. f.