PÁNICĂ s. f. Spaimă, adesea fără temei, care cuprinde subit pe un individ sau o mulțime. întreaga gară a fost. cuprinsă de panică. SAHIA, N. 50. Acceleratul era trxit de oameni îngroziți care-și părăsiseră gospodăriile de frica țăranilor [răsculați]... – Asta e începutul panicii! spuse Grigore trist. REBREANU, R. II 21. Peste cîmpii păduratici. Căutîndu-și mîntuirea fug de panică coprinși. MACEDONSKI, O. I 106. ◊ (Adjectival, învechit, ca determinant pe lîngă «spaimă», «groază» etc.) Cărturarii zic, cînd vor să arate pe niște oameni ce se sperie de nimic, că sînt cuprinși de teroare panică. ISPIRESCU, la CADE. O mulțime fără seamă de oameni și de vite se înghesuise pe pod în cea mai mare neorînduială; o spaimă panică stăpînise toate duhurile și pretutindeni era cea mai mare dezorganizație. BĂECESCU, O. II 124.