pan definitie

48 definiții pentru pan

PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în Evul Mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
PÂN prep. v. prin.
PIN1 prep. v. prin.
PRIN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul pe care îl străbate sau pe unde pătrunde ceva) Lumina trece prin geam. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) În, pe undeva. Se ascund prin văgăuni. ♦ (Complementul arată spațiul dintre două sau mai multe obiecte identice) Printre. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu..., cu ajutorul..., pe calea..., utilizând. Se înțeleg prin soli. ♦ Datorită. ♦ De către, de. III. (Introduce un complement circumstanțial modal, în construcții infinitivale cerute de obicei de verbele „a începe” și „a sfârși”) Autorul începe prin a-și expune planul. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În..., în cursul..., în timpul... Tresare prin somn. ♦ Cam în..., aproape de... V. (Precedat de prep. „de”, formează loc. prep. prin care se exprimă timpul, locul aproximativ) De prin iulie. De prin pădure. [Var.: (reg.) pân, pin prep.] – Pre2 + în.
PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
PÂN prep. v. prin.
PIN1 prep. v. prin.
PRIN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul pe care îl străbate sau pe unde pătrunde ceva) Lumina trece prin geam. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) În, pe undeva. Se ascund prin văgăuni. ♦ (Complementul arată spațiul dintre două sau mai multe obiecte identice) Printre. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu..., cu ajutorul..., pe calea..., utilizând. Se înțeleg prin soli. ♦ Datorită. ♦ De către, de. III. (Introduce un complement circumstanțial modal, în construcții infinitivale cerute de obicei de verbele „a începe” și „a sfârși”) Autorul începe prin a-și expune planul. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În..., în cursul..., în timpul... Tresare prin somn. ♦ Cam în..., aproape de... V. (Precedat de prep. „de”, formează loc. prep. prin care se exprimă timpul, locul aproximativ) De prin iulie. De prin pădure. [Var.: (reg.) pân, pin prep.] – Pre2 + în.
PAN2, pani, s. m. (Învechit) Moșier feudal polonez. ♦ (Prin analogie, în țările romînești) Termen de politețe, folosit pentru a te adresa unui bărbat. Eretele meu! zise el. Văd eu că dumneata, pan Tudor, ești cunoscător. SADOVEANU, O. VII 83. A! d-ta ești, pan Egor? – Da, da, eu, pan Ivan. ALECSANDRI, T. 552.
PAN1- Element de compunere avînd sensul de «tot», «întreg», servind la formarea unor cuvinte ca: panortodox, panromanic, panslavism etc.
PIN1 prep. v. prin.
PÎN prep. v. prin.
PRIN prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc. 1. În legătură cu verbe de mișcare, complementul arătînd spațiul pe care-l străbate sau pe unde pătrunde ceva. O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise. EMINESCU, N. 81. Prin tinde întunecoase, mergea la odaia tatălui său. ODOBESCU, S. I 65. Eu cu gindul plec și ferice trec Prin poiene-n floare, prin păduri umbroase. ALECSANDRI, P. A. 135. ◊ Expr. A-i trece cuiva prin minte v. minte. ◊ (Complementul arată mediul în care se desfășoară un proces) Văluri albe. luceau prin fumegarea făcliilor. SADOVEANU, F. J. 26. Scîntei prin ceafă se văd plutind. BELDICEANU, P. 60. 2. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia se desfășoară sau are loc o acțiune) în, undeva în... Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat, însă groaznic cînd își încruntă sprînceana. SADOVEANU, F. J. 9. Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. La acea semeață și groaznică strigare ce se răspîndise ca o furtună prin tot orașul, norodul întreg se turbură. ODOBESCU, S. I 102. II. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu... cu ajutorul..., pe calea..., folosindu-se de..., utilizînd... Primise o scrisoare de la Neagu, prin care întreba de ea și anunța că se întoarce în țară. BART, E. 384. Și pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere. CREANGĂ, O. A. 250. Roza se exprimă Prin al ei ferice și plăcut miros, Pasărea prin cîntu-i, steaua prin lumină. BOLINTINEANU, O. 103. Moliere și Boileau au luat asupră-le, unul prin comedie, iar celălalt prin satiră, aceste vesele dar nu puțin primejdioase îndatoriri. ODOBESCU, S. I 31. ◊ Expr. Ce se înțelege prin... = cum se interpretează..., cum se explică... III. Introduce un complement circumstanțial de mod în construcții infinitivale, cerute de verbele «a începe» sau «a sfîrși». Autorul începe prin a-și expune planul. ▭ Ipocondrul sfîrșește prin a-și îngropa el tot neamul. La TDRG. ◊ Loc. conj. Prin urmare = în consecință, deci. Bijucă, care se trezise de mic tot între lume subțire și aleasă... nu știe prin urmare decît franțuzește. HOGAȘ, DR. 131. ♦ (Cu nuanță temporală) Cu... o dată cu... Vindecarea lui Radu Comșa începe prin regretul după suferința pe care o părăsește. C. PETRESCU, Î. II 76. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) în..., în cursul..., în timpul... Mereu aud prin somn prelungi somații. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14. Unul prin vis vede plîngînd O mamă-mbătrînită. ALECSANDRI, P. A. 160. Mîndra mea, mîndră de domn, Nu mă drăgosti prin somn.JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. ◊ (Timpul e arătat în mod vag, cu aproximație) Prin anii 1888-1889. ▭ Într-o noapte, prin culesul viilor... în loc s-o luăm la deal, pe la Oteteleșeanu, să ieșim la mine acasă, ne-am hotărît să urmăm pe strada Brezoianu. GHICA, S. A. 147. B. În compunere cu prep. «de». I. (Introduce atribute) Din... de pe... Toată megieșia se văietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, E. 75. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16. II. (Introduce complemente circumstanțiale de loc) De pe la..., de undeva din... De prin crișme și prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri... o lumină murdară. EMINESCU, N. 34. Zbierăt, răget, țipet, vaiet. Se ridică de prin codri, de pe dealuri. ALECSANDRI, P. III 14. Și mă scoate, dacă poți, De prin mîini de pe la hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale de timp) Cam din..., din. De prin iulie au început ploile. – Variante: (regional) pîn (CARAGIALE, S. N. 206), (popular) pin (ȘEZ. II 139, ALECSANDRI, P. P. 35) prep.
pan s. m., pl. pani
prin prep.
pan s. m., pl. pani
prin prep.
PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)
PRIN prep. 1. (local) v. printru. (~ o ușă pătrundea soarele.) 2. (local) v. via. (București-Craiova ~ Roșiori de Vede.) 3. (modal) v. cu. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 4. (instrumental) v. cu. (Se înțeleg ~ tălmaci.) 5. (instrumental) v. după. (Preda o limbă ~ o anumită metodă.)
PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos].
PANTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „tot”, „total”, „orice lucru”. V. pan-. [< it. panto-, cf. gr. pas, pantos – tot].
PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos)
pan (páni), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv.Cf. moțpan.
PAN ~i m. Feudal polonez. /<pol. pan
PRIN prep. 1) (exprimă un raport spațial, indicând mediul, cadrul desfășurării unei acțiuni) Aleargă prin curte. A străbătut prin perete. 2) (exprimă un raport modal sau instrumental, indicând mijlocul, procedeul realizării acțiunii) Cu ajutorul; pe calea; cu. A obține prin eforturi. Se transmite prin ereditate.Prin urmare deci; așadar. 3) (exprimă un raport temporal, indicând perioada, intervalul de timp, aproximația temporală) În timpul; în cursul. Prin luna iunie. /pre + în
pan n. 1. Domn (la Poloni): Pane, sosit’au cu putere un sol dela Moldova AL.; 2. titlu dat od. marilor boieri: Pan Dumitrașcu Ghica, mare Ban. [Pol. PAN].
Pan m. Mit. zeul păstorilor și al țarinelor: e reprezentat cu coarne pe cap și cu picioare de țap; strâbătea, ca vânător, munții și văile, ce le făcea să răsune de fluierul său ciobănesc.
prin prep. exprimă: 1. o mișcare de-a curmezișul: a călători prin Europa; fig. a trece prin multe nevoi; 2. un mijloc sau instrument: prin tine am ajuns acolo; fig. prin unire țara crește. [Lat. PER IN].
1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ.
2) *pan- (vgr. pân, tot), pref. cu care se compun o mulțime de cuvinte, ca: pan-elenizm, -germanizm, -slavizm.
2) pin prep. (din pe și în, ca din, din, de și in. V. prin). Străbătînd, percurgînd: merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.) am trecut pin multe suferințe. Pintre: pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu: pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice pin, ĭar în colo pîn, întocmaĭ ca din și dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ, deși se scrie.
prin prep. (maĭ vechĭ pre în, pri în, pren și pen). Vechĭ. Azĭ numaĭ lit. Pin, pîn.
PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)
PRIN prep. 1. (local) printru. (~ o ușă pătrundea soarele.) 2. (local) via. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.) 3. (temporal) cu. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 4. (instrumental) cu. (Se înțeleg ~ tălmaci.) 5. (instrumental) după, printru. (Predă o limbă ~ o anumită metodă.)
Lupercus, străveche divinitate italică, identificată de către greci cu zeul Pan (v. Pan).
Nomius, denumire purtată de zeii Apollo, Hermes și Pan, în calitatea lor de divinități protectoare ale păstorilor.
Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus.
Silvanus, veche divinitate romană, adeseori confundată cu Faunus (și cu Pan din mitologia greacă). Silvanus era zeul pădurilor și al cîmpurilor, protectorul culturilor de orice fel.
ETOSHA PAN [etɔʃa pan], mare bazin sărst în Namibia, în V deșertului Kalahari la 1.065 m alt.; 4 mii km2. Vegetație halofilă. În sezonul ploios se transformă într-un lac temporar cu o supr. de 3,4 mii km2. Parc național.
HARD PAN [há:d pæn] (cuv. engl.) s. n. Strat de pământ compact, impermeabil, format la fundul brazdei ca urmare a tasării acesteia de brăzdarul plugului, ce împiedică pătrunderea rădăcinii plantelor în adâncime.
PAN (în mitologia greacă), zeu pastoral, protector al turmelor și al păstorilor. Fiu la lui Dryope și al lui Hermes. Imaginat ca un monstru jovial și simpatic, cu cap de om, dar cu coarne și picioare de țap, era un simbol al sexualității brutale. Considerat inventator al naiului („flautul lui P.”). Mai târziu, zeu al pădurilor și al naturii în genere, al „marelui întreg” (gr. pan, „tot, întreg”). Identificat la romani cu Faunus și cu Silvanus.
PAN DE AZÚCAR (în lb. sp. „Căpățâna de zahăr”), vârf în M-ții Anzi, în Cordillera de Mérida, în NV Venezuelei, la NE de Mérida. Alt.: 4.870 m.
PAN GU (P’AN-KU) [phankú] (în mitologia chineză), omul primordial cosmic născut din haosul reprezentat ca un ou gigantic. Era descris ca un dragon cu trup de șarpe, care, după ce a dormit 18 milenii în ou, a spart găoacea și tot ce era pur și ușor s-a ridicat constituind Cerul, iar tot ce era impur și greu a coborât, devenind Pământul.
PAN temă formată din Pancratie, Panaghi/a, -ot și Pantelimon, cu derivate asemănătoare în romînă și limbile balcanice; cf. gr. ∏άνος < ∏αναέτης (But), blg. ∏aне-йо < Panajotis (Weig), srb.-cr. Pana < Pantelimon (Rad vol. 82 p. 84). Mai verosimilă pare ultima etimologie. I. 1. Pann, Anton, folcloristul; Pan boier (Tis Olt 115); – izbașa (IO 75). 2. Panu Anastase, boier mold.; -l, 1451 (Băl I); -l, N. (AO IV 322); Panu și Pană ar. < Panaghia (etim. Caragiani); Pănu s.; Pană zis și Pano (17 B II 226);- Pană b., frecv. act.; Pana f. (17 A III 12; B răz 65). 3. Pane (Sd XVI); -a (17 A IV 106); Pănești s.; Pănescu (Hur). II. Cu sufixe: 1. Panac/u s.; -ĭ t. 2. Panăș (16 A III 298; 17 A III 82). 3. + -co; Pănășcoae f., marital (C Ștef). 4. Panica, Gh. (Bîr I); Panici (Dm). 5. Pănoi, mold.; -u (Puc; Î Div). 6. + -otă: Pănătești s. (16 B III 372); dar cf. Pănătău s. < subst. „tînguire”. 7. Panuță (Sd XVI 41); Pănuță, act. 8. Prob. Peneșor și Penișoara bb (Cat mold II); Penescu, sau < subst pană, pl. pene.
PAN- „tot, întreg, general”. ◊ gr. pan „tot, întreg” > fr. pan-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. pan-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere extinsă la întregul corp; sin. pantalgie; ~alopoliploid (v. alo-, v. poliplo-, v. -id), adj., (despre un organism) care rezultă din încrucișarea a două specii apropiate filogenetic; ~alotriomorf (v. alotrio-, v. -morf), adj., (despre roci magmatice) în care toate mineralele componente mulează forma altor minerale; ~autopoliploid (v. auto-, v. poliplo-, v. -id), adj., (despre un organism) care rezultă din poliploidizarea liniilor pure, avînd cromozomi identici sau aproape identici genetic; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., reducere a numărului de elemente sanguine din sîngele periferic; ~cromatic (v. -cromatic), adj., sensibil la toate culorile din spectrul luminii vizibile; ~cronic (v. -cronic), adj., valabil pentru orice epocă; ~cultură (v. -cultură), s. f., concept care exprimă caracterul general-uman al culturii, indiferent de gradul și de stadiul de dezvoltare a societății; ~demie (v. -demie), s. f., epidemie care cuprinde, într-un timp relativ scurt, teritorii imense; ~fobie (v. -fobie), s. f., stare de anxietate extremă față de tot ceea ce se petrece în jur; sin. pantofobie; ~gamie (v. -gamie), s. f., reproducere, numai accidentală, în cadrul unei populații în care partenerii prezintă posibilități identice de combinare a genelor; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie care explică mecanismul eredității prin existența unor corpusculi proveniți din celulele întregului organism; ~genozom (v. geno-1, v. -zom), s. m., corpuscul prezent în nucleu în timpul diviziunii cariocinetice, fiind purtător al caracterelor ereditare; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudorație pe întreaga suprafață a corpului; ~idiomorf (v. idio-, v. -morf), adj., (despre structura rocilor magmatice) în care mineralele componente sînt cristalizate în formele lor proprii cristaline; ~mieloftizie (v. mielo-, v. -ftizie), s. f., dispariție a elementelor hematopoietice din măduva osoasă; ~mixie (v. -mixie1), s. f., fenomen prin care fiecare femelă dintr-o populație poate fi fecundată de oricare dintre masculii din acea populație; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., infecție supurativă a tuturor părților componente ale ochiului; ~psihotrop (v. psiho-, v. -trop), adj., (despre substanțe psihoactive) care poate determina efecte inverse de excitare, inhibiție sau depresive, prin simpla invocare exemplificatoare a uneia dintre ele; ~sofie (v. -sofie), s. f., cunoaștere enciclopedică a tuturor cunoștințelor aparținînd disciplinelor umane; ~spermie (v. -spermie), s. f., ipoteză care admite prezența unor germeni de viață pretutindeni în univers; ~sporoblast (v. sporo-, v. -blast), s. n., celulă complexă care cuprinde două sporoblaste înconjurate de o membrană comună; ~trop (v. -trop), adj., (despre microbi) care se localizează în toate organele; sin. pantropic; ~tropic (v. -tropic), adj., pantrop*.
Pan, (în mitologia greacă) zeu al turmelor și păstorilor, imaginat cu coarne și picioare de țap, socotit inventator al naiului („flautul lui Pan”). Mai târziu este socotit și ocrotitorul vânătorilor și al apicultorilor. La romani era identificat cu Faunus și cu Lupercus.

pan dex

Intrare: prin
prin
pin 3 prep.
pân
Intrare: pan (pref.)
pan pref.
Intrare: Pan
Pan
Intrare: pan (subst.)
pan subst. substantiv masculin