PĂLÍT¹, -Ă, păliți, -te, adj. I. 1. (Despre plante) îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vînt etc.). Sălcii cu frunzele pălite atirnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă Ș-a doborit pălitele foi. MACEDONSKI, O. I 12. Copacii arămii și-ntindeau crengile țepene, cu frunza rară și pălită, în aerul pîclos și greu al toamnei. VLAHUȚĂ, O. A. 128. 2. (Despre țesături) Decolorat de soare, spălăcit. Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Își amintea ca într-un vis... de scoarțele lui cu flori pălite de soare. ANGHEL, PR. 63. ♦ îngălbenit. De fum pălite-atîrnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. 3. (Despre obraji) Pîrlit de soare, bronzat. Flăcăi cu cămeși albe și briie late; fete rumene și pălite de soare cu altițe și fote colorate înfățoșau un tablou foarte natural și animat. NEGRUZZI, S. I 104. II. Care a suferit o lovitură, lovit, împins la o parte. (Fig.) Era o persoană voinică, îndrăzneață și cu nasul pălit în sus. SADOVEANU, A. L. 158.