oximoron definitie

8 definiții pentru oximoron

OXIMORÓN, oximorone, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili. – Din fr. oxymoron.
OXIMORÓN, oximorone, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. – Din fr. oxymoron.
oximorón s. n., pl. oximoroáne
oximorón s. n., pl. oximoroáne
OXIMORÓN s.n. Procedeu stilistic care constă în a uni două cuvinte în aparență contradictorii (de ex. tăcere elocventă) pentru a da expresiei un caracter neașteptat. [Pl. -one. / < fr. oxymoron, cf. oxys – deștept, moros – prost].
OXIMORÓN s. n. figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător. (< fr., gr. oxymoron)
OXIMORÓN ~e n. Figură de stil constând în exprimarea unei ironii sau a unui adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. /<fr. oxymoron
oximoron (gr. oxys „înțepător”, „picant” și „morós” „prost[ănac]” „năuc”), figură de stil constând în asocierea ingenioasă în aceeași sintagmă, a două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii (A):, „De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui” (Gr. Alexandrescu) „Când firea mea vorbește în plus și tace-n glas.” (Constanța Buzea)

oximoron dex

Intrare: oximoron (pl. -e)
oximoron pl. -e
Intrare: oximoron (pl. -oane)
oximoron pl. -oane substantiv neutru