1) oŭ n., pl. oŭă, art. oŭăle (lat. ôvum, pop. ŏvum, vgr. oón; it. uovo, sard. ou, pv. ov, fr. oeuf, sp. huevo, pg. ovo). Corp organic pe care-l produc femelele maĭ multor clase de animale și care cuprinde un germine al unuĭ animal de aceĭașĭ specie. (Se zice în special despre oŭăle cu învăliș, dar pe care le oŭă femelele păsărilor, care le clocesc și scot puĭ din ele. V. icre). Oŭ cu coajă, oŭ întreg: oŭă ferte cu coajă (V. ochĭurĭ, scrob). A fura ou de supt cloșcă, a fi foarte hoț, a fi hoț foarte șiret. A face pe cineva cu oŭ și cu oțet (Pop.), a-l ocărî în tot felu. – Ouăle aŭ forma numită ovală, adică a uneĭ sfere puțin turtite și ascuțite la un capăt. Supt învălișu lor, care e coaja cea dură, e camera cu aer (bănuțu), la capătu cel rătund, apoĭ o peliță care conține albușu, care și el învălește gălbenușu. Gălbenușu conține un sîmbure numit cicatriculă saŭ veziculă germinativă și e legat de albuș și de pelița luĭ pin doŭă apendice numite halaze. După ce e încălzit pin clocire, care durează zile saŭ săptămînĭ, după felu păsăriĭ, ĭese puiĭ. La reptile oŭăle se clocesc la soare. Și din oŭăle păsărilor ĭese puĭ pin căldură artificială.