OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe.

OTOLÍT, otolite, s. n. (Anat.) Corpuscul calcaros din urechea internă a vertebratelor sau din vezicula auditivă a nevertebratelor, care servește la formarea senzației de echilibru sau la transmiterea vibrațiilor sonore. – Din fr. otolithe.

otolít s. n., pl. otolíte

otolít s. n., pl. otolíte

OTOLÍT s.n. (Biol.) Numele unor mici grăunțe calcaroase care se găsesc în endolimfă și care, prin excitarea terminațiilor nervoase, determină echilibrul. [< fr. otolithe, cf. gr. ous – ureche, lithos – piatră].

OTOLÍT s. n. corpuscul calcaros din organul de echilibru (urechea internă) sau otocist, care transmite vibrațiile sonore. (< fr. otolithe)

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel2), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit1), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.