OSÎ́NDĂ, osînde, s. f. (Popular) 1. Condamnare, pedeapsă la care e supus cineva (de către organele judiciare). Afară, la magazii, rămîneau ocnașii, care mai aveau puțini ani de osindă, cei neprimejdioși. SADOVEANU, O. VI 274. Cînd v-o prinde, v-o lega, La-mpărat că v-o ducea, Să vă luați osînda. PĂSCULESCU, L. P. 272. ◊ Expr. A-și face osînda = a executa pedeapsa la care e condamnat. A-și face osînda cu cineva = a-și face păcate cu cineva; a se purta râu, fără milă cu cineva, a maltrata. Mă rog, scoate-mă și nu-ți mai face atita osindă cu mine. CREANGĂ, P. 33. 2. Fig. Blestem, pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. Aceeași cauză făcea ca viața să fie pentru unii bună și pentru cei mai mulți o osindă. PAS, Z. I 317. Dar de-i Rada cît de blîndă, Ea de mică-a fost osindă Pentru sat. COȘBUC, P. I 98. După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osînda ca vita de la plug? EMINESCU, O. I 59.