*ostracízm n. (vgr. ostrakismós, d. óstrakon, țest, troacă, coajă, scoĭcă, [după obiceĭu de a vota scriind pe o scoĭcă]. V. ostrac). La vechiĭ Grecĭ, judecată pin care poporu, pin vot universal, exila pe zece anĭ un cetățean care părea periculos libertățiĭ publice. Fig. Excludere, proscripțiune. – Obiceĭu ostracizmuluĭ exista maĭ ales la Atena și a fost stabilit după căderea luĭ Pisistrate și a celor doĭ fiĭ aĭ luĭ. Așa aŭ fost exilațĭ succesiv Miltiade, Temistocle, Aristide, Cimone. Această pedeapsă nu era infamantă și nu atrăgea confiscarea averiĭ.