OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Atitudine de paradă, de înfumurare, de îngîmfare sau de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. Fostul aghiotant domnesc. știe desigur regulile protocolului, dar pune în gest ostentație revoluționară. CAMIL PETRESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. Pe cînd eu căutam să ascund oarecum dragostea noastră, ea ținea s-o afișeze cu ostentație. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. – Variantă: ostentațiúne (ODOBESCU, S. III 633) s. f.