OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Slăbire a puterilor (cauzată de o muncă anevoioasă și îndelungată); oboseală, extenuare. E zobit de osteneală, DELAVRANCEA, A. 125. Simțea in el o lene, o osteneală ș-o neliniște apăsătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 251. Fata împăratului arătă dorința ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. ISPIRESCU, L. 19. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frînt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, mort de oboseală, istovit. Atît de mult era ruptă de osteneală, încît căzu și rămase acolo o zi ș-o noapte. ISPIRESCU, L. 59. 2. Muncă grea și obositoare; sforțare mare, trudă, efort, strădanie. Deprins cu trudă, cu vînturi, ploi și osteneli, sufletul tînăr se înăspri. SADOVEANU, O. I 271. Ar fi avut mare nevoie de puțină odihnă după atîtea osteneli. REBREANU, R. I 168. însă, pentru osteneală, spune fără de sfială Ce vrei? slujbă, rang sau bani? ALEXANDRESCU, P. 33. ◊ Expr. A-și da osteneala (sau toată osteneala) = a face toate eforturile, a se sili (din răsputeri), a-și da toată silința, a se strădui... în loc să-ți dai osteneală ca să afli pînă și gîndul oamenilor, tu nu știi nici măcar ceea ce vorbesc ei. CREANGĂ, P. 146.