ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique.

ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique.

ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -e, adj. Care ține de ortoepie, referitor la ortoepie, de ortoepie. Regulile ortoepice, de pronunțare corectă a unei limbi, nu pot fi stabilite fără un studiu prealabil al foneticii limbii respective. L. ROM. 1953, nr. 3, 19.

ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice

ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. sg. ortoépică, pl. ortoépice

ORTOÉPIC, -Ă adj. Referitor la ortoepie, de ortoepie. [Pron. -to-e-pic. / < fr. orthoépique].

ORTOÉPIC, -Ă adj. referitor la ortoepie. (< fr. orthoépique)

ORTOÉPIC ~că (~ci, ~ce) Care ține cu ortoepie; propriu ortoepiei. Norme ~ce. /<fr. orthoépique

*ortoépic, -ă adj. (d. ortoepie). Relativ la ortoepie. Adv. Din punct de vedere ortoepic.

ORTOÉPIC, -Ă adj. (< fr. orthoépique): în sintagmele îndreptar ortoepic și normă ortoepică (v.).