ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta.

ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta.

ORTÁ, ortale, s. f. (Învechit) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. Căpitănia de or ta cunoștea pe franțuz ca pe-un de aproape prietin împărătesc. SADOVEANU, Z. C. 277. Spune lui lordache să ia două ortale de amanți aleși și să se ducă la Golești. FILIMON, C. 289. 2. Ceată, trupă. Se încheia cortegiul prin ortaua ciohodarilor. FILIMON, C. 313. Ceată de haiduci. Pe Vîlcan el părăsea Și-n orta că se băga. TEODORESCU, P. P. 554.

ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele

ortá s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále

ORTÁ s. v. breaslă, corporație, tagmă.

ortá (ortále), s. f. – 1.Regiment, grupare militară. – 2. Grup, adunare, clasă. Tc. orta „centru” (Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1597), cf. ngr. όρτᾶς, sb., alb. orta. – Der. ortac, s. m. (tovarăș, camarad), din tc. ortak (Roesler 600; Lokotsch 1598; Ronzevalle 38), cf. mr. urtac, alb., bg. ortak; ortăci, vb. refl. (a se întovărăși, a se împrieteni); ortăcie, s. f. (asociere, tovărășie, prietenie), în Banat și Trans.

ortà f. 1. (arhaic) regiment de ieniceri: ortale dese de cruntă ienicerime Al.; 2. ceată de ostași pământeni: două ortale de slujitori; 3. ceată, clasă (mai mult ironic): ortaua boierească. [Turc. ORTA].

ortá f. (turc. orta). Vechĭ. Regiment de ĭenicerĭ. Ceată de ostașĭ pămîntenĭ supt Fanarioțĭ. Azĭ. Iron. Ceată, clasă, tagmă. V. cărdășie.

orta s. v. BREASLĂ. CORPORAȚIE. TAGMĂ.

ORȚA, b., mold. (Isp I¹); Orțești s., scris și Ortești (16 A I 245). V. „trei perechi-orțele” (citat din „Iorga SN 194” fără explicație, în DLR mss).