OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic).

OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic).

OROGENÉTIC, -Ă, orogeneiici, -e, adj. Orogenic.

orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice

orogenétic adj. → genetic

OROGENÉTIC adj. v. orogenic.

OROGENÉTIC, -Ă adj. Orogenic. [Cf. germ. orogenetisch].

OROGENÉTIC, -Ă adj. referitor la orogeneză; orogenic. (< germ. orogenetisch)

OROGENÉTIC ~că (~ci, ~ce) v. OROGENIC. /Din orogeneză

OROGENETIC adj. (GEOL.) orogenic.

ORO- „munte, montan, alpin”. ◊ gr. oros „munte” > fr. oro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oro-. □ ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care crește pe munți; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la mediul alpin; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre vegetație) adaptat la condițiile aspre ale munților înalți; ~gen (v. -gen1), s. n., regiune vastă a scoarței terestre în care s-au produs puternice mișcări tectonice, ducînd la apariția unui lanț muntos cutat; ~genetic (v. -genetic), adj., relativ la formarea munților; sin. orogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de fenomene geologice care a determinat formarea lanțurilor muntoase; ~genic (v. -genic), adj., orogenetic*; ~genie (v. -genie1), s. f., ramură a geologiei care studiază formarea lanțurilor muntoase cutate; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în orografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a configurației munților; ~hidrografie (v. hidro-1, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază apele și relieful dintr-o regiune; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălțimilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre sol) format pe roci cu textură grosieră.