ORGÁN2, organe, s. n. (Înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat. organum, it. organo.

ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

ORGÁN2, organe, s. n. (Înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat. organum, it. organo.

ORGÁN2, organe, s. n. (Învechit) 1. Harfă, liră. Organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie și alte multe d-alde astea cîntau într-o unire. ISPIRESCU, L. 237. Și în gîndu-mi trece vintul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cîntul cel etern neisprăvit- Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. 2. Orgă. Toată obștea, cuvioasă... asculta cîntările latinești ale băiatului și răsunetul măreț al organului. ODOBESCU, S. I 101. Munții sînt a lui [templului] altare, codrii, organe sonoare, Unde crivățul pătrunde scoțînd note-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 18.

ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe, prin care se realizează una sau mai multe funcțiuni vitale sau utile vieții. Ochiul este organul văzului. ▭ Da strașnic ghiers, părinte Ghermănuță! Halal de organ. HOGAȘ, M. N. 147. Floarea ce cu naivitate minte prin haina ei strălucită că e ferice înlăuntrul gingașelor sale organe. EMINESCU, N. 61. 2. (La mașini sau mecanisme) Ansamblu de piese îmbinate (uneori o piesă monobloc); p. ext. grup de piese reunite, avînd o anumită funcțiune. 3. Fig. Mijloc, instrument (de acțiune, de comunicare, de înțelegere etc.), p. ext. exponent. Sînt chemate limbile de a fi un organ de înțelegere. RUSSO, S. 79. ♦ (Adesea determinat prin «de presă», «de publicitate» etc.) Ziar, publicație periodică, revistă. «Lupta de clasă», organ teoretic și politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. 4. Grup de persoane care îndeplinesc o funcție de conducere politică sau administrativă. Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Marea Adunare Națională. ▭ Sarcinile de amănunt, dragă tovarășe, nu se pot fixa decît de dumneata însuți, la fața locului... în colaborare cu organele noastre locale, se-nțelege. GALAN, B. I 10

orgán s. n., pl. orgáne

orgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituție, harpă) s. n., pl. orgáne

ORGÁN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicație. 4. (ANAT.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.

ORGÁN s. v. liră, orgă.

ORGÁNE s. pl. v. rechizite.

ORGÁN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. 2. Piesă componentă a unei mașini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de acțiune, de comunicare; (p. ext.) publicație, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

ORGÁN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește funcții vitale sau utile vieții. 2. piesă componentă a unei mașini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acțiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicație, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. ♦ ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcțiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

ORGAN2(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)

orgán (orgáne), s. n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parțial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s. f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s. n., din fr. organisme; organist, s. m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser și anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizați(un)e, s. f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.

ORGÁN1 ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește anumite funcții. 2) Piesă sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicație periodică (ziar, revistă). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Instituție cu funcții speciale într-un domeniu anumit al vieții sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe

ORGÁN2 ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) Instrument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum

organ n. 1. partea corpului destinată a împlini anumite funcțiuni: ochiul e organul vederii; 2. voce: acest cântăreț are un organ frumos; 3. orgă: organele ’s fărâmate și maestrul e nebun EM.; 4. diterite părți ale unei mașini: organele unei locomotive; 5. persoană prin mijlocul căreia se declară voința ori se face ceva: judecătorul e organul legii; 6. mijloc de manifestare sau de acțiune: acest jurnal e organul guvernului.

*orgán n., pl. e (fr. organe, d. lat. órganum, vgr. órganon, instrument. V. orgă). Vechĭ. Biblia (vsl. organŭ). Harpă. Azĭ. Parte a corpuluĭ destinată a împlini o funcțiune: urechea e organu auzuluĭ. Voce: acest cîntăreț are un organ puternic. Orgă. La mașinĭ, aparat elementar care servește la transmiterea saŭ conducerea mișcăriĭ. Fig. Persoană pin care se împlinește voința altuĭa: judecătoru e organu legiĭ. Mijloc de manifestare saŭ de acțiune: acest ziar e organu guvernuluĭ. V. astrolab.

ORGAN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. autoritate, for. (~ele superioare administrative.) 3. publicație. (~ de presă.) 4. (ANAT.) organ genital = sex.

organ s. v. LIRĂ. ORGĂ.

organe s. pl. v. RECHIZITE.

orgán s. n. (pol., adm.) Grup de persoane care îndeplinea o funcție politică, socială, administrativă în timpul comunismului ◊ „Dl. A. bănuiește astfel că cei 7100 lei confiscați au intrat în buzunarul unor «organe».” R.l. 2 IV 92 p. 3. ◊ „Organili de ordine intervin, îl ridică [pe student] și-l transportă cu duba la Secția I Poliție.” Timișoara internaț. 50/95 p. 7. ◊ „[...] cartea mai fusese odată confiscată de «organe».” R.lit. 16/96 p. 22 [pronunțare incultă organili] (formal din fr. organe, germ. Organ; DEX, DN3)

ORGAN DE TRAFIC AERIAN factor responsabil care asigură controlul traficului aerian în regiunile de control. În regiunile de control, pe căile aeriene, traficul este controlat de un centru de control regional, în regiunile de control terminal traficul este asigurat de către controlul de apropiere, iar în zonele de control de aerodrom, traficul aerian este controlat de către turnul de control de aerodrom.

barrel-organ (cuv. engl.) v. mecanice, instrumente.

ORGAN-, v. ORGANO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție a unei porțiuni de organ; ~onimie (v. -onimie), s. f., nomenclatura organelor corpului.

funcția întărește organul prov. (er., glum.) viața sexuală activă menține potența.

organ, organe s. n. (intl.) polițist.