ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.

ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.

orfévru s. m., pl. orfévri

ORFÉVRU s.m. (Franțuzism) Meșter care lucrează obiecte de aur sau de alte metale prețioase; aurar. [< fr. orfèvre].

ORFÉVRU s. m. 1. meșter în lucrări de orfevrărie. 2. (fig.) artist subtil. (< fr. orfèvre)

ORFÉVRU ~i m. Lucrător specializat în confecționarea obiectelor de artă aplicată, din metal prețios. [Sil. -vru-] /<fr. orfevre

orfévru s. m. Creator de obiecte de artă aplicată de mare finețe, din metal prețios; (fig.) artist subtil ◊ „În traducerea liricelor lui Robert Sabatier, Tașcu Gheorghiu se dovedește același admirabil orfevru, aceeași conștiință subtil adaptabilă la dubla existență a poeziei originale pe care o tălmăcește și la Poezia pur și simplu.” R.lit. 9 V 74 p. 21 (din fr. orfèvre; DN3)