ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț.

ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț.

orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă

orbălțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. orbălțeáscă

A ORBĂLȚÍ ~ésc tranz. pop. A face să se orbălțească. /Din orbalț

A SE ORBĂLȚÍ mă ~ésc intranz. pop. A se îmbolnăvi de orbalț. /Din orbalț