ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie.

ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie.

ORBÍE s. f. (Popular) Starea celui orb2 (2), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. Cum de-ai putut tu, în orbia ta, să nu bagi de samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153.

orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei

orbíe s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei

ORBÍE f. 1) Lipsă de vedere (totală sau parțială). 2) fig. Întunecare a minții; lipsă de judecată. /orb + suf. ~ie

orbie f. 1. starea celui orb; 2. fig. rătăcire.