ORBECĂÍ, orbecăiesc și orbecăi, vb. IV. Intranz. A umbla încoace și încolo pipăind și rătăcind (ca orbii) prin întuneric, a dibui, a bîjbîi. Și-și închipui cum, la ceasul acela, milioane de oameni orbecăiesc prin noroaie grele. CAMILAR, N. I 63. Mergind să orbecăie în tenebrele cartierelor mărginașe. C. PETRESCU, C. V. 280. Tainiți încilcite te scoboară în adîncimile întunecoase ale muntelui, în care înaintezi orbecăind și de la. o vreme pășești tot mai încet, tot mai cu grijă. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. – Variante: orbăcăí (POPA, V. 83, ISPIRESCU, L. 59, POPESCU, B. II 31) vb. IV, orbecá (SBIERA, P. 258) vb. I.