ORBECĂÍ, orbecăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și în colo) pipăind și rătăcind (ca orbul²) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbécăi. – Var.: orbăcăí vb. IV] – Orbeca + suf. -ăi.