OPINTÍ, opintesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A-și aduna, printr-o sforțare, toată puterea fizică, a face un efort (mare) pentru a împinge, a urni sau a ridica ceva. Într-un tîrziu, Rizea se opinti să se ridice și Marinică îl ajută. DUMITRIU, N. 120. Pisicuța se opintea din greu și răsufla des. HOGAȘ, M. N. 159. Boi plăvani, în cîte șese, Trag, se opintesc în juguri. ALECSANDRI, O. 176. ◊ (Metaforic, despre lucruri) Trenurile se opinteau pe liniile înfundate. PAS, Z. IV 47. ◊ Intranz. Patru bat, opt opintesc, Mii și sute se clătesc (Berbecii cînd se bat în capete). SADOVEANU, P. C. 11. Opintea și sufla greu, Și cotiga scîrțîia. ALECSANDRI, P. P. 98. 2. Tranz. fact. (Regional) A sili, a forța un animal (cu biciul etc.) să pornească, să meargă mai iute. Bici de sîrmă el scotea Și pe negrul opintea, Șapte stînjini că sărea. ALECSANDRI, P. P. 107. ◊ Fig. (Cu privire la persoane) A îndemna, a îmboldi, a stimula. Păcat că nu l-am opintit mai sus cu tîrgu. ALECSANDRI, T. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o povară) A ridica făcînd un efort, a sălta (cu greutate). Bărbații au opintit sus povara destul de ușoară. MIHU, B. 267. Mihu deodată în loc se oprește, Pe Ianuș sucește, Sus îl opintește. ALECSANDRI, P. P. 67. ◊ Refl. reciproc. Ei de brîie s-apucau Și la luptă se luau, Cînd în loc Mi se-nvîrteau, Cînd în sus Se opinteau. ALECSANDRI, P. P. 25.